Oftări sanitare

Ce frumos te tratează când mergi la cabinetul lor particular şi le dai bani pe consultaţie, mai că te irită acel “dumneavoastră” repetat la infinit, mai ales când îi e adresat unei fiinţe ce se mai simte şi se mai vrea a fi “tu”, a fi copil (adică mie). Iar apoi, când ai ceva treabă cu ei la spital, te tratează la nivelul plăţii pe care de data asta nu o mai dai, că eşti la spital, acolo unde trebuie să aştepţi deşi ai programare, acolo unde, înconjurat de oameni care mai mult se târăsc decât merg şi sunt ignoraţi de medicii mult prea ocupaţi cu cafeluţa de dimineaţă, simţi cât de aproape e de fapt moartea, cât de fragilă e viaţa omului uitat într-un spital. Iar ca să-mi întărească sumbrul sentiment, mai apare şi câte un preot care se îndreaptă cu paşi funebrii spre câte un salon. Dar probabil asta se întâmplă destul de des la etajul IV, la cardiologie.