“Să te trezeşti în fiecare dimineaţă fără să te doară nimic, să-ţi aminteşti numai lucruri plăcute şi să nu ai nicio datorie. Aş mai adăuga o bere…”. Aceasta e definiţia fericirii dată de Ovidiu Baron, prozator şi muzeograf sibian.
Lucrează la Muzeul “ASTRA” unde coordonează un serviciu care se ocupă de promovare, pedagogie muzeală şi alte proiecte turistice. În puţinul său timp liber citeşte, ascultă muzică, joacă şah sau merge în drumeţii.
Îmi place foarte mult ceea ce fac şi că, din fericire, într-un muzeu ca acesta nu ai cum să te plictiseşti, menţionează el.
Pentru Ovidiu Baron totul este sau poate deveni literatură.
Prefer să văd oamenii şi lucrurile în continuă mişcare, să reorganizez realitatea după o formulă proprie, care să mă ajute să înţeleg mai bine totul. E drept că se întâmplă să adaug unele nuanţe, din când în când. Ce să faci, realitatea e cam seacă uneori, spune Ovidiu.
Îmi place să prelungesc unele incertitudini, de multe ori te pot duce pe căi necunoscute, oferindu-ţi aventuri cu totul neaşteptate.
Pe Ovidiu Baron îl puteţi găsi online pe unul din blogurile sale – Nedumeriri întârziate – titlu inspirat din numele cărţii sale publicate în 2009.
Nedumeriri este titlul volumului său de debut, volum în care Ovidiu a acumulat roadele unor lungi exerciţii literare, texte scrise de-a lungul unul deceniu. „Am vrut de mai multe ori să mă îndrept cu o selecţie de texte spre tipar – multe dintre ele au apărut mai întâi pe Internet sau în reviste -, dar nu prea eram hotărât. Anul trecut am considerat că trebuia să fac ceva cu ele, erau ca o piatră care mă trăgea în jos, trebuia să mă eliberez ca să pot merge mai departe. De asta spun că sunt întârziate. Pe de altă parte, îmi place să prelungesc unele incertitudini, de multe ori te pot duce pe căi necunoscute, oferindu-ţi aventuri cu totul neaşteptate. Cam asta sunt şi textele din volum: nişte incertitudini”, povesteşte Ovidiu.
De scris, scrie din studenţie, a început cu proză scurtă, apoi a publicat proză, articole şi traduceri. Acum pregăteşte un nou roman. „ Habar n-am când va fi gata, scriu de mai mulţi ani la el, parcă văd că va fi iar o apariţie întârziată.”, continuă scriitorul.
Obsesia pentru 11 – o cifră care te păcăleşte?
Alături de alţi autori, Ovidiu publică articole şi pe blogul unşpe.com. Aici îşi prezintă legăturile cu această cifră: Unşpe e o cifră cu multe coincidenţe. Pe strada mea trece autobuzul numărul unşpe, care duce tocmai înspre serviciul meu, al cărui sediu se găseşte la numărul unşpe. E al unşpelea serviciu al meu. Am fost agricultor, hamal, muncitor forestier, săpător de fântâni, spărgător de lemne, agent de asigurări, profesor, bucătar, vânzător, recepţioner, muzeograf.
Deşi vorbeşte de acest număr mai mult în joacă a avut parte de multe coincidenţe care l-au marcat de-a lungul anilor atât pozitiv cât şi negativ.
Numărul 11 s-a transformat pentru mine, într-un fel de pod suspendat, un fel de refugiu între Rai şi Iad, care-mi permite să le văd pe amândouă, dându-mi, în acelaşi timp, sentimente şi trăiri amestecate. Multe din semnificaţiile pe care i le-am dat amestecă doze inegale de realitate, memorie şi imaginaţie, dar mă ajută să conturez un fel de istorie personală, mai spune Ovidiu.
Cu şi despre bloguri
Ovidiu Baron scrie pe bloguri de vreo trei ani, iar subiectele abordate sunt în general despre literatură, politică, despre cum e să trăieşti în România.
Am un blog în care arunc, din când în când, impresii de lectură, fragmente de proză, reacţii la evenimente sau fenomene care îmi atrag atenţia… Nu e cine ştie ce, nici nu mă ţin de el cu mare seriozitate, precizează el.
Pe lângă blogul personal – Nedumeriri întârziate – şi unşpe.com, mai postează alături de Radu Vancu, Teodora Coman şi Dragoş Varga pe blogul literar ocarteofraza.unspe.com. Iar cu ajutorul blogului jurnalvirtual.muzeulastra.com promovează manifestările organizate de muzeu.
Este totodată şi un cititor de bloguri. „Am o serie de bloguri pe care le citesc, din când în când, şi care îmi deschid ferestre către zone ale existenţei pe care mai demult le percepeam destul de diferit. Dacă evaluezi societatea românească după valoarea generală a blogurilor, îţi dai seama că mai avem un dram de speranţă”.
Poetul favorit al lui Ovidiu este Henri Michaux, care-l surprinde mereu prin joaca lui de-a realitatea şi capacitatea neobosită de a inventa lumi. Citindu-l, descoperi în permanenţă aspecte ale lumii, îţi dai seama că secvenţe infime de realitate sunt mult mai pline de semnificaţii decât credeai, călătoreşti în locuri pe care nu credeai că le vei descoperi vreodată – şi nici nu aveai cum să le descoperi altfel decât citindu-l, pentru că el le-a inventat. Printre prozatorii lui preferaţi se numără Tolstoi, Dostoievski, Faulkner, Gide.
Când vine vorba de muzică o preferă pe cea clasică – Beethoven, Bach, Mozart – dar ascultă şi aşte genuri. De la Queen, Pink Floyd la Cranberries, dar şi Maria Tănase, Grigore Leşe. Filmul său preferat e „Hercule Poirot”.
Ovidiu Baron găseşte mereu ceva de făcut, plictiseala îi e un cuvânt străin. Se prezintă drept o persoană constantă în preocupări, îi place să ducă lucrurile la bun sfârşit şi încearcă s ă pună în faţă calităţile oamenilor. De cealaltă parte, în activităţile care cer răbdare, minuţiozitate, riscă să devină superficial, iar unele zvonuri spun că e puţin egocentric şi se enervează din senin.
Ovidiu a cunoscut Sibiul din copilărie, când venea în excursiile organizate de şcoală. I-a păcut de la început. O dată am fost aduşi să descoperim scara rulantă de la magazinul Dumbrava. Cu altă ocazie ni s-a cerut să ne descălţăm ca să fim lăsaţi într-o expoziţie… E ciudat pe ce căi ajungi să cunoşti lumea bună. Apoi a venit aici la facultate, şi-a întâlnit marea dragoste şi n-a mai vrut să plece. La fel de dragi îi sunt şi Iaşiul şi Alba Iulia, oraşul în care a fost făcut pionier.
Be First to Comment