M-am întors acasă. Pe marte, cum îmi place şi nici n-am altfel cum, să-i zic. Mi-e drag oraşul ăsta, dar din nefericire se aplică ceea ce vedeam acum câteva zile într-un film în care apărea şi planeta Marte rareori, anume: “Probably the worst thing about being on Mars is that nothing will happen there. Time will seem stale and empty”. Tocmai de aceea mă întreb, precum travka, e cineva în oraşul acesta?
E oraşul ăla mic cu foarte puţini locuitori care se cunosc şi bârfesc între ei. Oraşul cu un pod în centru unde se adună toţi la sfat. Oraşul cu bază de agrement în construcţie (nu ştiu cât şi când se continuă), dar cu şcoală generală scorojită. Oraşul în care se scot din podul liceului tablourile cu absolvenţii mai vechi şi se pun în vitrinele magazinelor, ca să mai ştim şi noi cine-a îmbătrânit 10 ani, ce gaşcă se mai întâlneşte şi pe unde. E oraşul cu cea mai faină fostă terasă, terasa de care mi-e dor şi fără care nu concep vara aici. Terasa unde pe vremuri, când era barmanul de treabă, ascultam muzică bună, terasa unde unii mai cântau folk, unde se juca biliard şi ping-pong şi se spărgeau seminţe în faţa meciurilor de fotbal. Terasa unde băutura era ieftină, dar cu tot mai puţini clienţi. Înclin să cred că de-aia nu mai e.
Acum avem altceva. Şi-au scos unii terasa-n drum. Şi nu orice drum, ci drumul naţional. Cred că e o adevărată experienţă (şi-am să profit de faptul că-s acasă), să stai acolo, practic în drum, să te uiţi la un meci de fotbal (că şi-au agăţat şi-o plasmă) şi să vezi/auzi cum fiecare are câte ceva de spus ori chicotit despre lumea care trece pe stradă.
Mai e cineva în oraşul acesta?
2 Comments