A trebuit să se organizeze a 5-a ediţie ca să ajung şi eu la festivalul rock Artmania de la Sibiu, pe care l-am ratat de atâtea ori cu ochii în lacrimi (în special ediţia cu Anathema). Şi-am ajuns într-o prea călduroasă zi de sâmbătă, în care autocarul cu care călătoream s-a stricat chiar la intrare în oraş. În Sibiu, din fericire. Din cauza asta am cam ratat concertul trupei Tiarra care a avut loc în Piaţa Mică, trupă care mi-a stârnit curiozitatea şi oarecum interesul cu ceva timp în urmă. Dar nu-i nimic, doar pentru Serj şi mai mult decât atât, pentru întâlnirea cu nişte prietene care mi-au fost şi colege, am mers.
În afară de căldura de nesuportat, Sibiul m-a întâmpinat cu prea mulţi oameni. Din toate părţile, prin toate părţile. Zona centrală, cel puţin, mustea de fiinţe care nu erau de prin zonă. Lucrul ăsta îi dădea o culoare destul de drăguţă oraşului. În Piaţa Mică, pe lângă terasa special amenajată şi standurile cu bere, găseai zeci de tarabe cu sute de chestii handmade… cercei, brăţări, păpuşi, eşarfe, genţi, tricouri etc.
În Piaţa Mare, un mare gard negru îi separa pe oamenii cu brăţară colorată şi bere cumpărată pe două-trei jetoane, de cei care stăteau lejer pe margine cu bidoane de 2 litri de bere în faţă şi care, dacă-şi întindeau puţin vârfurile, vedeau şi-un pic din ce se întâmpla pe scenă. Că de auzit se auzea la fel peste tot. Cam prost, de altfel, ba chiar înclin să cred că se auzea mai bine de pe margine sau de undeva de pe Bălcescu decât de prin zona scenei.
În perimetrul Artmaniei, deci după gard, dădeai de o mare de negru şi câteva alte culori, multe standuri cu de toate şi câteva terase. Nu foarte multe, cât să încapă mulţimea. Am înţeles că vineri au fost mai puţini oameni decât sâmbătă. Interesant a fost că în funcţie de trupă, se schimba şi valul de persoane. Adică la Dark Tranquillity, trupă de care chiar n-am auzit (spre ruşinea mea, poate) a fost chiar plin. Şi mi s-a părut puţin ciudat să văd cum se răresc după ce au cântat “regii Metal de Gothenburg”, deşi pe scenă urma tocmai domnul Serj sau Sergiu, după cum l-au chemat românii.
Ce e în spatele pereţilor goi?
Foarte mult nu s-a lăsat aşteptat solistul de la SOAD. Şi cred că a surprins multă lume cu apariţia lui pe scenă, “costumat” cât se poate de simplu – pantaloni negri şi cămaşă albă. Eu mă aşteptam şi speram să aibă măcar o pălărie, aşa, de show. Pe noi ne-a surprins şi faptul că aduce un pic, fizic, cu proful de foto din facultate. Apoi, acompaniat de trupa lui (The FCC) şi câţiva cântăcioşi de la filarmonica din Sibiu, ne-a prezentat albumul lui solo Elect the Dead şi după aproape două ore de cântat, a încheiat cum nu se putea mai bine cu piesa Empty Walls şi nu, nu s-a întors pentru bis. De menţionat e şi faptul că înainte de fiecare piesă, artistul armean ne transmitea câte-un mesaj gândit în afara cutiei, ca să spun aşa, mesaje de revoltă, pliate oarecum pe nemulţumirile tuturor. Iar la vreo oră după concert, Sergiu, cel care nu dă autografe (auzit-am!), încă mai era în zona scenei înconjurat de fani şi iscălea cerculeţe grăbite pe hârtiile prea insistente.
3 Comments