Filmul, fotografia, melodia şi poezia de sâmbătă (14)

1. Alphaville (1965)

salvează-i pe cei ce plâng!

Vizionați-l pe Godard, atât vă spun! Până de curând nu văzusem decât A bout de souffle, dar după Pierrot le fou și mai nou, Alphaville, văzut ieri, în cadrul festivalului de film francez de la Cluj, pot spune că Jean – Luc intră  în grupa regizorilor europeni preferați. Un SF drăguț care atinge multe aspecte pe care le lăsăm de cele mai multe ori îngropate. Idei despre cele mai normale sentimente pe care am putea să le pierdem. Sper că nu ne mutăm fictiv cu toții către un Alphaville sau Zeroville și că nu ne va deveni carte de căpătâi un dicționar cu cuvinte fără căldură. Amuzant, intrigant, misterios, cu substanță – Godard.

Alpha 60: What is the privilege of the dead?
Lemmy Caution: To die no more.

2. zburători psihedelici

Eugenio Recuenco, again.

&

3. singing for the lonely

de Andrei Ruse

singurătatea e o stare de descompunere

părul devine altcineva

nasul altcineva ochii

mâna dreaptă mâna stângă

devii o formă de bucăţi

fără nume

fără un sens conturat pe post de superglue

impresia e întotdeauna că într-un moment

vei crăpa brusc în toate miimile-astea străine

o explozie scurtă inevitabilă în conştiinţa în care

fiecare gând e o persoană pe care nu ştii

de unde o cunoşti

4. Paranoia

De mult nu m-a mai prins o melodie chiar atât de tare. Că sunt paranoică, asta nu mai e o noutate, dar melodia asta reușește să explice mai bine decât aș putea face eu, ce fel de stare îți dă uneori prea multă paranoia. Și Elsiane sună mai mult decât minunat! Enjoy it!

It’s time to be here alone
It’s time to be healing all of the hurting
It’s fine to be here alone
Living in a crisis of a paranoia