Mi-am rezervat ultima zi din luna asta scurtă pentru a-i face un rezumat. Pot spune, acum, atât de aproape de luna mea, martie, că februarie, pe cât de scurtă, pe atât de concentrată, mi-a fost luna pe care aș vrea s-o prelungesc peste tot 2011-le. A fost luna aia egoistă din an. Luna în care uiți de ceilalți, nu de toți, nu selectiv, ci în funcție de locurile prin care calci cu drag.
Este luna când vrei să dispari, luna când eu am făcut ce mi-am propus la început de an:
dacă-mi vine să dispar o vreme, prietene, o să te găsesc în același loc la întoarcere? dacă mi s-ar urî puțin de toate, ai sta liniștit, fără să încerci să înțelegi prea multe, fără să diseci gesturi grăbite și m-ai aștepta cu o îmbrățișare?
Asta mi-a fost dispariția, nu știu dacă am apărut încă, iar despre îmbrățișările neprimite am să vorbesc într-o altă postare.
În februarie simți alte stări, dormi cu un motan în pat, te ascunzi de zăpezi nesfârșite, te plimbi dintr-un local în altul, admiri pereți, picturi, vezi piese de teatru diferite și sorbi diverse licori. E luna când ratezi un concert sau un botez și asta doar pentru că nu te poți despărți de un loc, iar asta pentru că atunci când îl părăsești, vrei lacrimi de dor, nu umplute cu regrete.
Februarie e și luna descoperirilor. Cum ar fi să descoperi, la final de sesiune, indiferent de rezultate, că asta nu e școala pe care o căutai, că ăsta poate nu e orașul în care vrei să rămâi, dar nici nu ai altceva în minte. E luna în care îți iei o scurtă vacanță, iar dacă în timpul acesta reușești să te îndrăgostești de oameni și de alte locuri, te întorci apoi acolo, chiar dacă responsabilitățile din urbea someșană îți sar în cap. E luna în care uiți și te arunci în brațe noi care te primesc cu drag. Și de unde n-ai mai vrea să pleci. Dar un tren blestemat, unul întârziat, te forțează să-ți cobori picioarele nu numai în gară, dar și pe pământ.
E luna la ale cărei fine, reușești să dezamăgești câțiva oameni. E riscul egoismului de care nu știai să te bucuri până acum. Și din care guști cum crezi. Luna în care îți lași conștiința undeva uitată vine acum să îți dea o palmă. Dar nu îți dă, te lasă să visezi și să faci totul posibil ca până la urmă să fie bine.
3 Comments