Pentru că am cam luat-o pe ulei și pe munți zilele astea, bineînțeles, asta ca o scuză că mă găsesc să scriu acum, duminica, am să dau niște rânduri despre un serial prea fain și britanic cu prea multe irlandezisme presărate, un serial ce mie mi-a plăcut prea mult, pe care l-aș revedea și normal că așa cum m-am prins în pielea lui dr. House sau Sheldon, la fel am pățit și cu acest boem Bernard cu nasul mereu în vin și țigara în gură. El e un librar, iar Fran e și ea pe acolo, o turbată fără rost, ce lucrează la buticul de alături pentru o vreme, iar Manny, un stresat calmat prea ușor, care apare să liniștească apele prea tulburi de atâta vin. Și fumegânde, desigur. E genul ăla de serial care te îndeamnă la procrastinare în așa fel, încât, dacă martorii lui Iehova ți-ar călca pragul în clipa asta, l-ar și trece, ba chiar i-ai invita la o cafea și i-ai întreba una-alta despre pasajele lor preferate din Cartea Sfântă. E mirific, e minunat, e de urmărit și e scurt. Din nefericire. Mie tare mult mi-a plăcut. L-aș mai revedea și sigur o să!
2. Mă las în continuare
de Nichita Stănescu
Mă las în continuare de mine însumi plâns
ca-n vremea când puneam un ochi albastru
la idee,
şi pe deasupra o sprânceană ca să-l ţină strâns
şi-ntrors din ce e către ce e.Şi eu m-aş fi dorit un om frumos,
subţire şi pătrat la falcă,
peste stafii victorios
sau cel mai înţelept din arcă.De coadă aş fi tras în sus
cometa adormind în patu-mi,
bătut în cuie m-aş fi pus
pe cruci de-a lungu-mi şi de-a latu-mi.Dar mi-a fost dat pe lângă os
să am şi nervi şi chef de viaţă,
şi eu am vrut să fiu frumos
aşa cum legea ne învaţă.Dar, o, am fost aşa cum sunt,
cum este osul repetat,
din cărămizi, un zid urcând,
haină de lucru şi purtat,pe care nu pot s-o sfâşiu,
mai neavând un braţ, o gură,
atâta timp cât am să fiu.
3. Unfoto
A ocupat ceva poziție la arhicunoscutul Roblogfest, așa că n-o fi tocmai de nevizionat, deci să aruncăm și noi o privire, șoptesc:
4. son of a gun
You go down, down, down
I fall out of love with you.
Come back round, round, round
You son of a gun.
Be First to Comment