Aiurită mi-s din fire, se ştie, mama spunea că mi se întâmplă toate astea pentru că m-au scos la naştere cu cordonul în jurul gâtului. Aia explică, zice mama, faptul că mereu mă împiedicam prin casă când eram mică. Eu zic bine că m-am născut în regulă.
Să revenim la aiureală. Nu e tocmai în stadiu cronic, dar se transformă încet. Pierd lucruri, uit lucruri, iar după toate astea, tare mă tem ca într-o zi să nu dispar cu totul. Dacă dispar, să nu vă panicaţi. Ăsta mi-e rostul. Că tot mă ceartă oamenii că nu mă mai văd cu săptămânile.
Şi acum, să revenim la pierderi. Într-o zi, mergeam spre un bcr cu cardul destul de încărcat. În vremea aia, bcr-ul avea un sistem foarte tâmpit: nu-ţi cerea pin-ul la fiecare tranzacţie şi îţi dădea banii, apoi cardul, pe care, dacă nu-l laui repede, scotea un sunet nedemn de urechile mele aiurite. Şi uite aşa, după ce scot banul, numai bine că primesc un SMS, mă pierd în mesaje şi dispar pentru un minut de lângă bancomat. Îmi dau totuşi seama, că mai uit eu lucruri, dar mereu simt când ceva lipseşte. Mă întorc, iar la aparat era o tanti cu un prunc în braţe. O întreb dacă a văzut vreun card, zice că nu, în timp ce-şi scotea banii ei şi plec. Anunţ acasă, că nu era cardul meu, merge tata la bancă şi află la un minut după ce am scos eu o sumă, s-a mai extras exact dublu. Deci nu orice femeie cu prunc în braţe e de încredere, iar după ultimele întâmplări, aş putea zice că niciuna.
Problema cu hainele
Cred că obiectul vestimentar la care ţin cel mai mult, mai puţin vara, e geaca, jacheta, paltonul şi alte astfel de acoperitoare. Prima geacă, era într-o iarnă prin liceu, am pierdut-o într-un club din Alba Iulia. Problema: nu era a mea (nu problema, ci geaca). Ah, aveam şi buletinul în buzunar. Câştigul: a lăsat o geacă în schimb, chiar la fel, numai că era cu două numere mai mare. Acum o poartă sau o purta mama tipei de la care o împrumutasem din cauza gerului.
A doua pierdere s-a întâmplat în Sibiu, un pub. Era vară, dar era friguţ. N-a lăsat nimeni nimic în schimb şi eram încântată de haina respectivă. Am plecat acasă cu o geacă uriaşă, de bărbat şi de împrumut (nu bărbatul, geaca).
A treia pierdere s-a întâmplat de curând, la Cluj, într-un birt, bineînţeles. Mi-am lăsat geaca unde o ţineam mereu acolo şi părea în siguranţă. Adică sunt şi primăriţă pe Forquare acolo, e ca şi cum i s-ar fura sacoul primarului de la Primărie. A dispărut. Nimeni nu ştia nimic. Dacă a luat-o careva beat, sper că l-a încăput, dacă a furat-o careva, sper să-i placă, dar na, nu-i mai mergea fermoarul. Probabil o mână fashionistă din ceva ceruri a decis că ar fi cazul să nu o mai port. Şi asta am realizat după ce mi-am descoperit acasă alte geci mai drăguţe de care am uitat total.
Cea mai mare aiureală şi aproape pierdere a avut loc la câteva ore după povestea cu ultima geacă. Mergeam în Alba Iulia de la Cluj, am dormit un somn mult dorit pe drum, geanta cu laptop-ul mi-era sus pe “raftul” ăla. Am ajuns în autogară, am coborât, nu mi-am dat seama cât de lejeră sunt doar cu o gentuţă şi am dispărut. Am luat bus-ul spre zona de unde merg acasă, am ajuns acolo şi m-a lovit. Panică! Prima reacţie (după panică): am sunat pe cineva din Sibiu să aştepte comoara la autogară. A doua reacţie : busul nu merge la Sibiu! Habar n-aveam unde merge! A treia: mi-am scos ultimii bani de pe card. Bine c-am avut, deşi puţini. Am luat apoi taxi şi chiar mă bucur că am dat de o şoferiţă empatică şi vitezomană. Pe drum am vorbit cu toate autogările şi şoferii de pe planetă, am aflat unde e bus-ul şi i-am rugat să mă aştepte. M-au înjurat pasagerii, mi-am luat geanta, m-am scuzat frumos şi de acolo m-a remorcat o prietenă care m-a dus până acasă.
Am ajuns apoi acasă, unde am aflat de o altă pierdere, poate cea mai cruntă. Defapt, cea mai cruntă. Dar, poate mi se rezolvă karma, că i s-a cam rupt balanţa.
În rest, toate bune!
3 Comments