Am descoperit de curând – spre ruşinea mea, destul de târziu – blogul unor cinefili, cu multe cronici şi alte-cele din lumea filmului. Marian, care scrie pe acest blog, s-a gândit că mi-ar prinde bine o leapşă cu filme, una cu şi despre trei filme în care mi-ar fi plăcut să joc. Aparent simplu, am stat destul de mult pe gânduri şi mi-am dat seama că-s mai multe roluri jucate de bărbaţi pe care le-aş fi jucat, decât de femei. Totuşi, m-am gândit că normal ar fi să-mi scotocesc prin minte după nişte roluri de dame. Şi-am ajuns la concluzia următoare:
1. Cap ou pas cap?
Şi-anume Sophie Kowalsky
Pentru că vreau sau nu, m-arunc în jocuri (uneori doar de cuvinte) care încetează să mai fie jocuri, unele care rănesc sau mă rănesc, alegeri pripite, făcute uneori la repezeală sau la comanda unei feţe de monedă. Pentru că de multe ori mă simt scăpată din faţa unui tren ce vine în goană şi pentru că pot fi o pagubă în mintea omului. Pentru doza de nebunie, care la mine se pierde odată cu oamenii care renunţă s-o mai privească cu ochi senini. Pentru că Sophie e mereu din alt film.
2. Tipa din tren
Celine
Am călătorit şi cred că o să mai călătoresc destul cu trenul, iar treaba asta cu găsitul unui om simpatic pe culoar, în vagon sau chiar compartiment, sună prea bine, dacă vine şi cu discuţii interesante şi poate, revederi apoi. Ori de nu, mai încărcată şi de durată-i bucuria când, fără planuri, că aşa a început totul, trăieşti un drum cu trenul altfel, cu discuţii, priviri şi cele mai scurte plimbări, până când zgomotele trenurilor spre destinaţiile atât de diferite vor sparge timpanul unei vindecătoare escapade. Dar asta, prin filme, deci Before Sunrise.
3. Veronica
Nu aia mititică la care te gândeşti şi nicidecum Micle, dacă apare prin vreun film. Ci Veronica minunatului Krzysztof Kieslowski. Rolul ăsta mi-ar fi drag, că-i aruncat într-o lume magică, cu nişte culori ireale şi un fundal sonor numai bun să te cutremure. Mi-ar fi plăcut să fiu prinsă-n iţele Veronicăi pentru că filmul e cu necunoscuţi ce simţi că trebuie să-i descoperi. Şi pentru că la cât sunt de prăpăstioasă, s-ar merita să mai am o dublură care să-mi trăiască vârtejul din când în când, pornind de la ideea din film: de ce două? pentru că se strică! Că oricum uneori am impresia că eu, cea dintr-un univers paralel mai încerc să-mi comunic câte ceva. Viaţa dublă a Veronicăi m-a fascinat şi cu-ale sale bucăţi din lumea păpuşarilor pentru care oricum aveam o oareşcare măruntă şi te miri de unde apărută, obsesie.
2 Comments