Mă apropii de inima poemului și-mi înfig
dinții în ea
îmi retrag gura plină de sânge și boabe de
sare îmi curg printre rănile străvezii
cei mai mulți își intind pâinea pe buzele mele
pâinea lor nesărată și-o sărează
prin tamponare grotescă de rănile mele
astfel prind gust toate mâncărurile orașului
despre toate acestea aș fi vrut să scriu. (Matei Vișniec)
Am încercat să mă apropii și eu nu de inima, ci de mintea celui ce se consideră “probabil poet” și care-și postează pe metafizicx.blogspot.com poemele.
Din click în click pe Facebook am aflat că Șerban Oprea va “încerca marea cu degetul mare de la piciorul drept” la Festivalul Plai 2011. Cum anume? Va susține două ateliere de poezie la care oricine poate participa.
Pentru Șerban nimic nu e întâmplător. “Unele chestii se întâmplă pentru că trebuie”, mi-a zis el. În clipa în care eu dădeam share postării lui despre ceea ce vrea să facă la Plai, el voia să mă roage să dau și eu sfoară-n țară că în 17 și 18 septembrie se va ocupa, alături de doritori, de improvizație poetică.
Vom vorbi despre emoțiile și sentimentele oamenilor transpuse pe hârtie iar într-un final vă voi scrie poeme la minut. Voi pune la cale două ateliere de poezie în care vă voi arăta cum se poate scrie liber despre tot și toate.
“vreau să scriu un poem pe care nimeni să nu-l poată citi, pe care nimeni să nu-l poată simți, dar pe care toți oamenii să îl poată atinge”, scria prin 2008 Șerban.
Dincolo de rime și alte reguli, Șerban se joacă cu cuvintele, scrie poezii de patru ani. Totul a pornit după ce a citit “Abisa” de Iulian Tănase, unul dintre poeții săi preferați. Îi mai enumăr aici și pe Gellu Naum, Marin Sorescu și Matei Vișniec, cel care l-a surprins pe Șerban, răspunzându-i la mailuri și sfătuindu-l “să lase lucrurile să meargă”. Cu zâmbetul pe buze și cu o încredere care te pune și pe tine pe picioare, mi-a reprodus vorbele dramaturgului:
Pentru tine, Șerban, poezia este religie. N-are nimeni dreptul să-ți spună dacă ești prost sau bun.
Încrezător, critic și foarte ambițios; așa l-aș descrie la o primă vedere, după o primă discuție dincolo de monitoare, pe Șerban, cel care se eliberează prin scris, căci pentru el, poemele postate pe blog reprezintă o terapie, iar jocurile de cuvinte îi sunt cele mai dragi:
Dacă sportivii fac genuflexiuni, sportivii intelectuali fac reflexiuni.
Nu-și dorește să facă parte din grupuri de poeți și nici nu crede că va face vreodată bani din poezie. Se rezumă la scrisul pe blog, și-a adunat deja o comunitate acolo, pe unii chiar a reușit să-i inspire să scrie și ei poezii. N-ar renunța la scris, căci dacă nu scrie o săptămână, simte că explodează. Cât despre medicină, Șerban mi-a spus că face asta pentru că îi place să ajute oamenii.
Cred în adevăr, în ceea ce fac, în iubire.
Nu se teme de stările prin care trece, din contră, se bucură de ele, le experimentează, fie că-i depresie sau cea mai neașteptată euforie, el caută să creeze. Consideră că omul trebuie să fie capabil să “se ia la mișto”. “Trebuie să te denigrezi și după aceea să te ridici.”
vara oamenii se iubesc mai mult
pentru că iubirea lor se dilată de la căldură
La o fată, Șerban se uită întotdeauna la mâini și la expresia acesteia. Prietena lui l-a găsit pe Google. Cum să agațe o femeie, spune el, a învățat din cărțile lui Anais Nin.
Printre cărțile sale preferate se numără “Monstrul Colombre și alte cincizeci de povestiri” de Dino Buzzati, “Maestrul si Margareta” de Bulgakov, “Spuma Zilelor” de Boris Vian, “Harfa de iarbă” de Truman Capote. Sunt multe cărți care l-au marcat, dar a ținut să precizeze că “Raful cu ultimele suflări”, de Aglaja Veteranyi e deosebită.
Șerban a crescut cu Pink Floyd, ascultă cu drag jazz și blues, iar David Bowie se numără printre favoriții săi.
Cei curioși să afle mai multe despre Șerban îi pot citi poemele pe blog și, dacă se află în Timișoara în perioada Festivalului Plai, îl pot găsi acolo chiar în “focul creației”.
3 Comments