A fost şi Peninsula 2011. A noua ediţie pentru Tîrgu Mureş şi prima pentru mine. După îndelungi nehotărâri, dar cu dorinţa de a ajunge acolo încă de prin iunie, iată c-am reuşit să fac parte, pentru trei zile, din publicul peninsular.
Când am ajuns la festival, la Talent Stage “se lăsa” ROA cu al său strop de “ne place” care le prea place multor persoane, drept pentru care aproape jumătate din public s-a retras după prea ascultata cântare.
Noi am păşit grăbiţi spre Tuborg Main Stage, adică scena mare, unde începuseră deja să cânte nemţii de la Guano Apes. În public, mai mulţi nostalgici şi curioşi de trupa ce li se număra cândva printre favorite. Pe scenă, artiştii îşi promovau şi noul album, “Bel Air”. Bineînţeles, cireaşa de pe… bis a fost “Lord of the boards”. În acelaşi timp, la Kiss Terace cântau cei de la Urma, dar Peninsula nu este festivalul unui concert şi oricât de multifuncţional ai fi, tot nu ai cum să cuprinzi tot ce-ţi oferă.
Iar asta am observat mai bine a doua zi, dezmeticită şi însetată de concerte cu trupe pe placu-mi. Astfel, m-am aruncat într-o continuă alergătură. După The MOOod, pe care i-am recunoscut abia după ce l-am auzit pe solist cântând, i-am ascultat apoi, la aceeaşi scenă, pe cei de la N.O.H.A, de al căror stil m-am mirat puţin, că părea altfel decât ştiam, ca să aflu apoi că artiştii s-au întors la Peninsula cu doi noi membri foarte energici, Susi Gamboa şi Camila de Oliviera.
De aici m-am îndreptat spre scena talentelor, unde au început să cânte clujenii de la Grimus. Şi pentru că n-am gândit festivalul pe principiul “totul sau nimic”, am plecat după câteva piese spre Kiss Terace, unde cântau băieţii de la Tündérground, trupă de care am auzit de ceva timp şi pe care m-am bucurat s-o văd pe lista invitaţilor la festival.
După câteva minute de ascultat instrumentele combinate destul de psihedelic (flaut, vioară şi alte instrumente electrice şi acustice de percuţie), m-am îndreptat grăbită spre scena mare, căci concertul celei mai bune trupe a lumii, după cum zice Q Magazine, era la start. După ce m-am chinuit să-i fotografiez pe cei de la Kasabian, căci nu doar în public era nebunie, ci şi în zona destinată fotografilor, mi-am făcut loc undeva în iarbă, mi-am aruncat urechile spre scenă şi ochii la stele, le-am ascultat trilurile de “best band” şi-am părăsit apoi zona distracţiei în favoarea cortului, pe ultima piesă, Fire.
A treia zi şi ultima mea zi la festival a fost cea a concertelor întregi. Sau aproape întregi, că pe cei de la Luna Amară i-am prins cântând. Şi au cântat bine. Băieţii erau încântaţi să cânte pe aceeaşi scenă pe care urmau cei de la Subscribe şi mai ales, Iggy and The Stooges.
Călătorul din “the death car” şi the Stooges au întrecut recordurile festivalului de la Tîrgu Mureş. Iggy Pop a apărut pe scenă la bustul gol, cu jeansii lui strâmţi, încărcat de riduri, dar plin de viaţă şi a început să facă adevărate “tumbe”, spre deliciul publicului. Mult prea energic, artistul n-a avut nevoie de foarte mult timp să le transmită această stare şi celor care au venit să-l vadă. Entuziasmaţi şi suficient de teribili, unii au încercat să sară gardul, dar au fost repeziţi de jandarmi. N-a trecut mult şi artistul a chemat alături de el pe scenă câţiva spectatori care au dansat cu el. Concertul Iggy and the Stooges n-a antrenat doar publicul, ci şi lumea de la pază, căci o clipă dacă l-ar fi scăpat din ochi pe artist, acesta ar fi putut fi purtat pe braţe de fani.
Bucata mea de festival s-a încheiat cu concertul paparudelor care şuieră.
Ce-am ratat şi-aş fi vrut să văd: Gentleman, care a fost duminică, dar eu nu mai eram acolo; K’s Choice, care-au ajuns înaintea mea la festival, Zdob şi Zdub, că sigur au avut un spectacol ce-a transformat publicul într-o mare horă, Toulouse Lautrec, Ţapinarii şi Blue Nipple Boy (de care am aflat prea târziu că sunt în program).
2 Comments