Existenţa gri

“If you hate a person, you hate something in him that is part of yourself. What isn’t part of ourselves doesn’t disturb us.”  Hermann Hesse

Cred că tendinţa asta de a-i judeca pe ceilalţi şi automat proastele interpretări distrug cel mai uşor relaţiile dintre oameni. Şi ne distrug pe noi, făcându-ne loc prin întuneric. Renunţi forţat la relaţiile cu nişte persoane, la nervi, diverse întâmplări, apoi taci, fie de ruşine, fie că tace şi respectivul, fie să nu-i deranjezi pe alţii, şi rămâi numai cu vagi amintiri. Şi atât. Loc sau timp de explicaţii nu mai e.

Ne avântăm să punem etichete şi ne închegăm o relaţie cât mai serioasă cu închipuirile noastre. N-avem timp să ne gândim că omul respectiv poate să treacă prin ceva ce abia duce, atunci când ne întoarcem pe dos din lipsa de atenţie. N-avem răbdare, chef sau timp să-i înţelegem pe ceilalţii, dar aşteptăm să fim automat înţeleşi. Sunt cazuri banale, când poţi să rânjeşti şi să-i pui eticheta de “nebun” unui om care-apare în papuci de casă la metrou, când el poate a rămas încuiat pe dinafară şi merge să-şi recupereze cheile.

Empatia, înţelegerea şi alte astfel de concepte n-au fărâmă de valoare atunci când le aştepţi, dar nu le oferi. Şi abia atunci când ajungi să treci prin diverse lucruri care te fac să te comporţi cum nu credeai până atunci sau poate nu-ţi dădeai seama, realizezi că în loc să ne bucurăm unii de alţii aşa cum suntem, impunem parcă nişte cerinţe. Degeaba după ce trec şi nervii şi furtunile şi vine un dram de înţelepciune, te mai întorci să schimbi ceva. Nebunia începe din punctul în care nu putem înţelege de ce “negru” nu e “alb” şi vrem să controlăm asta. Aşa ajung existenţele să fie gri. Dar griul din noi ne face oameni, nu?

P.S. – Am gugălit “Existenţa gri” înainte de a da publish şi am dat peste ce-am vrut eu să spun, oarecum, numai că-n versuri:

Existenţă gri

Viaţa mea,
o plagă deschisă,
universul gri,
cetele de defuncţi cancerigeni,
ploile de foc,
zbuciumul lăuntric,
tu, sinonim cu nepăsarea
şi dincolo de toate,
trăirile mele, se sting la indigou.

Din coasta lui Adam,
am rămas eu,
frântura unei existenţe gri.

sursa