Călător la o lansare. Demidulce

Am ajuns pe la opt fără cinci minute în curtea Teatrului Prichindel, i-am salutat pe rând, pe unii nu-i mai văzusem de un car de luni, poate chiar de la ultimele concerte, iar astea nu-mi mai amintesc când au fost, probabil în cretacic. Băieții de la Plus Noi purtau tricouri noi, albastre și erau cinci. “Se rebrănduiesc”, am gândit. Mi-am amintit apoi că l-au invitat și pe Marius Popa, cel cu care au colaborat pentru mult așteptatul “Demidulce”. Padre m-a întâmpinat cu “uite cel mai călător blogger”.

Nu mai aveam răbdare. Trebuia să-i reascult pe cei de la Plus Noi așa cum sună cel mai bine, live, în fața multor prieteni și a curioșilor care vin să-i descopere și care știu că nu au cum să plece nemulțumiți.

După ce i-am văzut pe toți, asigurându-mă că da, sunt acolo și vor lansa albumul, chiar dacă primăvara a devenit toamnă, i-am auzit vocea Andei din încăperea alăturată. Anda Caș, prietenă a formației, membră Trascău Corp și cântăcioasă necunoscută (încă!), a fost chemată de băieți pentru a cânta alături de ei, poate una dintre cele mai faine melodii, Luna.

Dar până acolo, Anda, cea care-și înfioară în cel mai bun sens prietenii când cântă de la Janis Joplin, a fost convinsă de Iulian Timar, venit de la Mediaș, să cânte împreună cu el.

De Iulian sau Yoyo nu știam absolut nimic, am aflat apoi că a mai cântat prin Ceainăria La Port din Cluj, unde sper să mai cânte și, poate, unde vor aduce și Plus Noi Demidulcele. Revenind la cei doi, nu pot să zic decât că Iulian transmite o energie care n-are cum să nu te prindă, iar Anda, timidă la început, și-a revenit și-a reușit să-mi stârnească niște fiori prin contribuția ei la “Tron în Apuseni”, melodie fredonată de întreaga sală.

cântat apoi, liniștindu-ne, prin tonurile calme și versurile mai mult decât nostalgice, Adi Mitescu din Teiuș, despre care celălalt Adi (Plus Noi) zice că e “Un om modest, poate prea modest, care cântă din suflet, care simte şi căruia îi rămânem datori”.

Surprize demidulci

Mi-am luat apoi rolul de… fotograf călător de data aceasta, e drept, călător pe lângă scenă și cu un aparat venit în ultimul moment, împrumutat de la niște oameni simpatici pe care așteptam de ceva vreme să îi întâlnesc, căci n-auzisem de ei decât de bine (mulțumesc Flori și Marius). Aparatul meu a clacat chiar înainte după ce-am plecat de-acasă, în timp ce încercam să fotografiez niște fane.

Cuvântul cheie atunci când vine vorba de lansarea albumului “Demidulce” este “surpriză”. După cum am spus, rămasă fără aparat, am fost surprinsă cu unul mai bun, pe care l-am mânuit stângaci.

În prezentarea grupului Plus Noi, care se pregătea să intre pe scenă, Camelia Șanta a glăsuit și câteva rânduri dintr-o postare de-a mea despre albumul ce urma să le fie dezvăluit celor cca. 180 oameni din sală. E ciudat când niște rânduri scrise pe un blog, notate pentru a fi citite… în liniște, se dezlipesc de buzele cuiva și țopăie la microfon. Și-apoi, când la parteneri media, printre folkblog si foreverfolk auzi și dianacampean.ro râzi, c-auzi prin sală “ha ha, e blogu’ lu’ Diana”, dar te și bucuri de saltul făcut de ozeneu, măcar pentru o seară.

Plus Noi au început cu “Toamna”, unul din cântecele crude. Au vrut, probabil, să ne reamintească în ce anotimp ne aflăm, noi, cei care așteptam lansarea în primăvară. A urmat apoi “Suflet fără anotimp”, care nu ne e nici el (sufletul, cântecul) prea străin.

Tot la categoria surprize, de data aceasta anunțate, intră și contribuția lui Marius Popa, cel cu care au colaborat pentru album.

Un fan, venit de la Sibiu la Alba Iulia pentru a doua oară ca să-i asculte pe Plus Noi, mi-a spus:

A fost mai steril ca de-obicei, pt c-a fost făcut în sală, pe scaune, și nu în bar sau într-o curte, cum eram obișnuit să-i ascult, dar au fost ca o plapumă caldă pentru suflet. Atât ei, cât și Adi Mitescu. Cât despre contribuția lui Marius Popa, sună bine pe album, dar live și mai fain. Credeam că o să le strice din atmosfera aia de munte/foc de tabără, dar nu. A intervenit numai bine unde a fost nevoie.

Așa cum bine le stă în obicei, băieții au câte-o vorbă de duh sau o poezie înainte de melodii. “Criticilor mei” a fost precedată de zicala hindusă “Nu judeca pe nimeni până nu i-ai trăit viața!” și de poezia matinală scrisă recent de Padre, pe care-o postam încântată pe blog, cu patru zile înainte de lansare. Aceasta a fost o altă surpriză.

Însă mai mult decât surprinsă am fost, când, după ce ne-au bucurat cu încă un cântec crud, “Monolog” (despre care un fost coleg de liceu, prezent la lansare, mi-a spus apoi că vrea să-nvețe să-l cânte la chitară) și cu unul demidulce, “1993”, băieții de la Plus noi m-au răsfățat dedicându-mi melodia preferată de pe album, “Călător”.

A fost pe-o parte bucuria aia pe care-o simți atunci când primești ceva la care nu te aștepți și ți se pare că e prea mult pentru meritul tău, apoi pe măsură ce-am redescoperit piesa, că automat am receptat-o altfel și chiar suna diferit, m-au vizitat câteva urme de tristețe. Mi-am amintit cum ascultam melodia asta pe trenuri, pe drumuri, departe de casă, cu dorința de a mă simți aproape de casă.

Cum a sunat la lansare, puteți asculta și voi, căci Feri Teglas a filmat și a și postat:

Demidulce e așa: atunci când te îneacă mai tare în melancolie, știe să devină sprinten și să-ți aducă un zâmbet larg. Așa a fost și lansarea. După “Autoportret”, cei de la Plus Noi ne-au reamintit de albumul cu coperta verde, pe care încă îl mai caută lumea, cu “Am iubit”, reușind să ne scoată puțin din starea demidulce de nostalgie. Și, cântându-și dragostea de munte ce-i curpinde, au continuat cu “Omul munte”. Ne-au dat apoi iar fiori triști cu “Lacrima din scrumieră”, după care, înainte de “Orice ar fi”, și-a făcut curaj și celălat poet al formației, Adi, să recite o poezie. Și-a citit Rebusul de pe foaia despăturită cu emoție, după care au început să cânte “Orice ar fi”, piesă ale căror versuri îi aparțin tot lui.

Lăsând lirismele la o parte, sala a fost încântată apoi de cele mai vioaie melodii – In the ghetto și De Amor, iar când zic vioi trebuie să specific că pentru “In the ghetto” a urcat și Vio pe scenă:

După Odă, care te pune serios pe gânduri și-ți fură, poate, o lacrimă, cei de la Plus Noi și-au încheiat recitalul cu “Noapte albastră”, melodie cântată de întreaga sală.

Bineînțeles, s-au întors pe scenă pentru bis și nu oricum, ci cu cele mai faine trei melodii pe care eu le-aș vedea pe un al treilea album Plus Noi. E drept, nu le aparțin, dar interpretarea lor e, cel puțin pentru mine, genială. E vorba de “Dor de munți”, care sună atât de mult a Plus Noi, nu se cunoaște a cui e piesa, însă lumea deja o asociază cu ei, așa cum am făcut-o și eu cândva, într-un oraș plat și fără munți în jur, când m-am trezit cu dor de munți și-am fredonat-o în gând. Tot aici se încadrează și “Nu plânge când dansezi”. Iar a treia melodie de la bis a fost “Luna”, cântată de Plus Noi alături de Anda și care e noua mea melodie preferată de la Plus Noi plus Anda, chiar dacă, zice Adi:

e o piesă a unei tipe, Horvath Cătălina și a fost cântată o singură dată, la un festival folk, organizat de Sebi și Răducu; apoi am folosit-o eu, am rearanjat-o și a fost cântată de Fane, Anda și Cristina; mie îmi place foarte mult și am cerut acceptul să o folosim.

Și pentru că ropotele de aplauze i-au chemat înapoi pe băieți chiar și după bis, aceștia au mai chemat-o înc-o dată pe Vio pe scenă și ne-au plimbat iar prIn da ghetto.

mai multe fotografii

Diana Written by:

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *