Clujul e orașul care până acum mi-a transmis cea mai multă energie. Îl întrece doar Sibiul, însă numai pentru 10 zile pe an, în perioada FITS-ului. E drept, nici TIFF-ul nu e de aruncat, dar cum tind spre filme deprimante, de cele mai multe ori, care oricum îmi plac, tot din curcubeul de teatru, dans, muzici și diverse spectacole de pe malul Cibinului mă hrănesc mai cu spor.
Ideea e că la Cluj e bine. Oamenii-s veseli, de cele mai multe ori. Însă nu știu cum se face, în ultima vreme, mai toată lumea din jurul meu cade în câte-o depresie. Și parcă nu-i mai înțeleg, poate pentru că pe moment mi-e mie bine, poate pentru că dacă i-aș înțelege și, mai ales, dacă le-aș arăta asta, i-aș afunda mai tare în zări întunecate. Mulți dau vina chiar pe Cluj pentru stările lor. Și eu m-am revoltat pe alte orașe când o luam nițel pe arătură.
Toți avem revolte, chiar dacă de multe ori avem impresia că n-avem dreptul să ne răzbunăm prin vorbe pe nenorocirile unui oraș, fie ele mărunțele. Mi-am adunat și eu câteva și nu ca să prezint orașul de pe Someș într-o lumină proastă, ci ca să mă scap de ce-aș putea acumula din micile “isterii” ce-mi circulă rătăcite prin gânduri când merg pe stradă. Le-aș spune mai degrabă niște observații oareșcât răutăcioase:
• Pe străzile în pantă din Cluj – și sunt câteva, nu glumă – rar vezi câte un coș de gunoi. Oare cineva trăiește cu impresia că chiștocul sau ambalajul ăla, care nu-ți mai încape în geanta doldora, se rostogolește singur la vale, până în groapa de gunoi… din centrul orașului? Nici străzile înguste și drepte n-o duc mai bine. Și nu cred că soluția e să scoți Rosalu’ în drum la orele prânzului, prânz cu care mireasma produsă nu merge deloc asezonată.
• Tot pe unele străzi din astea, de altfel, foarte circulate ziua, chiar și noaptea, mai ales de studenți, mai dai de câte un gang ori o curte sau ceva porți dărăpănate din care parcă te și aștepți să evadeze câte-o lighioană, lucru ce te-ndeamnă să galopezi fără suflare. Nu mă tem de străzile Clujului, poate numai de imaginația mea pierdută pe timp de noapte pe străduțe cu surprize. De multe ori, când cobor pe Babeș, trag câte o geană spre ceva mlaștină în curs de formare, la doi pași de UMF, poate-poate scoate o nară vreun aligator. Mă-ntreb pentru ce junglă o fi plănuită zona aia dintre cămine și facultatea de medicină?
• Prin zona Cipariu și poate nu numai acolo, florile mor uscate la umbra caniculei, apoi cred că sunt plantate altele. Nu mai bine ar fi stropite dimineața sau seara, decât să le vedem cum se sting, după care apar altele, mândre ca niște flori ce sunt și habar n-au ce le așteaptă?
• Vineri la Filarmonica de Stat “Transilvania” va avea loc un concert vocal-simfonic, în cadrul căruia, orchestra și corul abia dacă încap în sala destinată concertelor de la Casa de Cultură a Studenților. Și aici ar mai fi multe de spus, dar nu-s tocmai la curent cu problema viitorului sediu al Filarmonicii. Știu doar că într-un oraș care se vrea CCE în 2020, ăsta reprezintă un aspect prioritar.
Fiecare pădure-și are uscăciunile. După ce o cureți de unele frunze, măcar prin niște vorbe aruncate pe un amărât de blog, te-ndrepți și către muguri:
La Casa TIFF rulează filme. Aproape în fiecare seară. Gratis! Un pas în plus să ne bucurăm de minunățiile Clujului.
foto
Be First to Comment