RetrospecTIFF de ziua a șasea

Nu-i așa că parcă sună a sectant titlul ales? Nu contează. Vreau să vă povestesc într-o postare despre ziua de ieri de la TIFF. Bineînțeles, mi-am selectat vreo 5 filme, dar n-am reușit să văd decât 3 și bucățele din altele.

Din dragoste cu cele mai bune intenții

Am început cu un film românesc, pe care așteptam de ceva timp să-l văd. Este vorba de “Din dragoste cu cele mai bune intenții”, în regia lui Adrian Sitaru, care prezintă povestea unui tânăr plecat cu munca la capitală, care află într-o zi că mama lui s-a îmbolnăvit. De-aici, o paranoia imensă îl cuprinde și devine copilul mai grijuliu ca un părinte ce n-ar permite să i se întâmple nimic pruncului său. Vrea s-o mute pe mama lui la Cluj, că-s mai profesioniști medicii, se sfătuiește cu toată lumea, se ceartă cu medicul, își păzește mama noaptea, se sperie de fiecare lacrimă de-a ei și se condamnă că a hrănit-o cu iaurt cu 3% grăsime și i-au crescut trigliceridele.

Prea puțină “Iubire”

De la filmul românesc am alergat spre Cinema Arta, pentru că începuse o proiecție specială, un film unguresc, “Iubire” (Szerelem). Am întârziat, n-am prins povestea, o bătrânică îi povestea fiicei sale vrute și nevrute. Mi-am aruncat ochii peste program și mi-am dat seama că am timp să mă întorc la Cinema Victoria pentru un film din competiție.

Lena

Lena, producția olandezo-belgiană, regizată de Christophe Von Rompaey, este unul dintre filmele care participă la Competiția TIFF 2012. Pelicula se concentrează în jurul Lenei, o puștoaică de 17 ani, care pleacă de acasă, din pricină de mamă nebună și se mută cu prietenul ei, reușind să-i fure mințile și tatălui acestuia. Mihai Chirilov  a precizat înainte să ruleze filmul, că actrița principală nu este profesionistă, însă are o forță și un caracter tare empatic. Într-adevăr, Lena îți rămâne în minte, cu privire, cu gesturi, reacții și mai ales, prin scenele de dans, care te transportă pe cărările minții ei atât de abătute. De văzut!

Un bărbat și o femeie

Ieri chiar a fost o zi cu filme despre dragoste, cu iubirea chiar în titlu, cu ea interzisă, cu ea pe buze. Filmul franțuzesc pe care l-am văzut aseară la Cinematograful Florin Piersic mi-a transmis foarte multă  liniște și bucurie. Și e greu ca un film să nu te încarce cu întrebări, să nu te dărâme (cam asta aștept eu de la filme, dramatică fiind de fel). Totuși, după cum spunea și Magda Mihăilescu, regizorul, Claude Lelouch, “filmează precum respiră” și “în lumea lui, sentimentele fundamentale au rolul principal, el a demonstrat că se poate face artă cu sentimentele bune”. Ieri mi-a demonstrat și mie acest lucru, când i-am savurat pelicula, într-un târziu, e drept. Regizorul a fost răsplătit de TIFF cu premiul pentru întreaga carieră.

“Singurul critic al creației unui autor este timpul”, a spus regizorul, confirmându-și că dacă filmul e proiectat și după atâția ani, critica numai de bine poate grăi.