E interesant la festivaluri, când niște simpli oameni, care mai dau cu pana pe câte-un blog sau niște voluntari, au ocazia să stea la o poveste cu niște ființe răsărite pe plan artistic. La Sibiu, dialogul ăsta e mult mai liber, accesibil, toată lumea se întâlnește în același loc, vestitul club al festivalului, iar după ediții și ediții, toată lumea se știe de undeva.
Poate de-aia am avut o senzație stranie ieri când am văzut, în filmul lui Purcărete, actori cu care am stat la bere, dar mai ales, pe care i-am văzut în atâtea spectacole de teatru. Ieri am îndrăznit să-l felicit pe Constantin Chiriac pentru ediția cu numărul 19 a FITS-ului și tare m-am bucurat de răspunsul: “Să vezi la anu’ ce-o să fie!”.
Pe cealaltă parte a “scenei”, mai bine zis, a ecranului, pe unii regizori și alți oameni din lumea filmului, îi găsești dimineața pe la câte-o terasă. Automat mi-a zburat gândul la spotul TIFF, la cum a băut până dimineața cu Porumboiu tânărul ce-a murit din prea plin de filme și „minte tulburată”.
Nae Caranfil nu mai știe să cânte orange juice, dar tot mi-a cântat ceva frumos. Când a mers la baie, mi-a spus că merge să facă un scurtmetraj. Am rămas cu gluma asta-n minte și cu mai toate replicile lor venite odată cu răsăritul, pe care le-am notat pe un meniu, pus în cutia cu lucruri ce-mi amintesc de festivaluri.
Be First to Comment