Am fost în weekend la Cetatea de Baltă. Pentru prima dată. Festivalul Cetăților Dacice nu-i o noutate pentru mine, am prins ceva ediție prin Cricău, locul unde pare-se că o să se țină la anu’ festivalul cu români și nu numai, costumați în daci și romani.
Până la Cetatea de Baltă am mers “călare”, am fost “copilot de motor”; sincer, până nu m-am obișnuit cu zborul încărcat de dogoare, m-au cam trecut ceva fiori, dar după câțiva kilometri m-a pișcat o albină din mers și-am revenit la gânduri mai pământene. E faină senzația, încă nu mi-am potrivit cuvintele ca s-o descriu, dar într-o zi am să prezint și stările de pe două roți.
Revenind la evenimentul din weekend, cel mai mult mi-a plăcut să observ oamenii. 
Colorați, decolorați, incolori… s-au adunat grămadă ba să vadă cum pleacă motocicliștii de la Apulum Bikers către Blaj, ba la câte-un mic, porumb sau o bere la 2 lei de la alimentara cu program extins pe timp de sărbătoare; cu-o geană la greii de la powerlifting și c-un tras de ochi spre zânele/ielele ce-și făceau loc prin centrul Cetății.
Noi am preferat să ne scăldăm în Târnavă, să captăm cele mai expresive figuri și să dansăm cu grijile uitate pe cântările lui Nicu’ “Ali Fantis”. După care am alergat cu mulțimea să vedem ce-o fi cu Rugul lui Zamolxe. Și-au fost… o barcă plutitoare/ niște cai călare/ nifme dansatoare/ semi-lupte și-un foc mare.
Somnul ne-a prins într-un cort invizibil (e fain să dormi sub cerul liber), iar a doua zi, oricât am încercat s-o alungăm cu-o altă scaldă în Târnava Mică, căldura ne-a topit răbdarea de-a mai sta la întrecerile dacilor și romanilor.
One Comment