L-am văzut şi eu pe Llosa. Ştie deja toată lumea că e la Cluj, nu? Azi a avut un dialog despre nevoia de ficţiune cu Liiceanu la Facultatea de Litere. Sala Eminescu a fost plină, Sala Shakespeare s-a umplut şi ea, iar curtea la fel (de ce n-au ales un spaţiu mai mare nu-mi pot da seama).
L-am văzut printre crengi, zâmbind grăbit, în timp ce se îndrepta spre sala cu pricina. Apoi l-am văzut privind intrigat spre Liiceanu sau poate mi s-a părut. Nu pe ecranul din curte, care era oricum prea mic şi nu doar pentru miopia mea cu ochelarii uitaţi acasă. L-am văzut în ceva fotografii. N-am mai văzut zâmbete, dar oricum, cât am reuşit să stau în curtea de la Litere, l-am auzit vorbind.
Frumos. Frumoasă voce, accent, cuvinte, argumente. Pentru că Liiceanu, pe lângă faptul că pe lângă întrebare insera şi răspuns şi zeci de referinţe din literatură (a lui Mario Vargas Llosa, căruia i-a spus din greşeală Margas la un moment dat, şi a multor altora), revenea asupra ideii lui “criticând” răspunsurile scriitorului invitat, deşi, presupun că nu numai eu, ci şi multă lume prezentă, ne-am cam hrănit cu vorbele mult aşteptate ale lui Llosa.
Aşa că nu mai înşir eu aici critici, că oricum sunt o voce mai mult decât neavizată, ci vă las să vă hrăniţi şi voi cu ce am reuşit să-mi notez printre câţiva stropi uşori de ploaie, din vorbele lui Llosa amânate de întrebări ce căutau rostul “deci-ului”:
Istoria o scriem noi în fiecare zi, prin deciziile noastre. Dacă vrem ca lumea să nu fie aşa barbară şi nedreaptă, este important să promovăm lectura de calitate. Astfel, lumea ar fi mai bună decât e.
Efectul ficţiunii literare este altul faţă de celelalte forme de ficţiune, în care suntem doar spectatori. În cazul literaturii, ne facem noi propriile imagini, trăim vieţile pe care nu le putem trăi altfel. Sunt ficţiuni care ne îmbogăţesc şi care ne adorm sau ne închistează.
Ficţiunile literare sunt cel mai bun antidot pe care îl avem împotriva viziunii minuscule în faţa rasismului, naţionalismului, dogmatismului, a tuturor ideologiilor ce separă umanitatea în funcţie de rasă, religie, convingeri. Literatura bună e cea mai mare demonstraţie care arată egalitatea dintre oameni şi nu permite discriminarea, în spatele căreia au acţionat marile sisteme de injustiţie.
Be First to Comment