V-am spus că merg la JazzTM. Ce nu v-am spus, de zăpăcită ce sunt, e că acolo m-aşteaptă o surpriză pe care la o primă vedere foarte fugară nici n-am observat-o în program. Manu Delago Handmade! Nu m-a dus numele cu gândul la hang… deşi fiind vorba de muzică, de jazz şi de hands… puteam să-mi dau seama. Mai ales că mă tot laud în stânga şi-n dreapta că ăsta ar fi instrumentul oficial al ozeneului. Pentru că seamănă, pentru că scoate cele mai simpatice sunete, dacă ai îndemânare şi pentru că poţi să-l cari pe unde vrei, de suferi ca mine de sindromul omului cu rucsac.
Cu toate astea, nu am reuşit să-mi pun degetele decât pe două şi şi-atunci, grăbit, fără să scot vreun sunet… că era doar de spectacol. Spectacol 1: Francesco Agnello, a cărui măiestrie hangistică am ascultat-o abia anul trecut la FITS, deşi italianul cu hang mai fusese şi în anii anteriori şi care m-a surprins foarte plăcut prin interpretarea lui de la Sinagoga din Sibiu. Ne-a spus atunci, domnul Hang, cum credea o prietenă că-l cheamă, mai multe despre acest instrument extraterestru.
La foarte scurt timp, i-am ascultat la Alba Jazz pe minunaţii de la Portico Quartet, care-au cântat apoi şi la Gărâna:
Iar acum o lună, după aproape două petreceri TIFF dintr-o singură seară, m-am trezit stând pe stradă lângă un tip care cânta la hang. Cineva îi aruncase 1 leu, el mi l-a pasat mie, ne-am tot contrazis, până la urmă m-am trezit cu un leu în geantă. Cam atât am avut de câştigat din experienţa cu tipul ce cânta la hang pe strada Universităţii, căci (“spectacol”2):
eu (entuziasmată din prea multe motive după o zi prea lungă): wow, ai haaang! mişto, de unde îl ai?
el (foarte serios şi pe un ton de înţelept căzut din ceruri): l-am primit, mi-am dorit foarte mult un hang şi a venit de nicăieri!
eu: i-auzi! dar cam cât costă unul? Aş vrea şi eu.
el: dacă te gândeşti cât costă şi eşti aşa pragmatică, nici nu meriţi!
eu (cu mintea uşor în dungă): mda, atunci o să aplic reţeta ta… Pot să-l ating?
[n-a scos niciunul dintre sunetele dorite. hangul, nu tipul, el doar a aprobat cu aceeaşi mină de înţelept]
el: păi dacă nici nu ştii să cânţi de ce vrei hang?
N-aveam timp să stau “să-mi dea lecţii” aşa că am plecat cât de repede (am putut să mă ridic) de acolo, cu tot cu leul lui. Am ajuns acasă şi i-am ascultat pe ăştia până am adormit:
Zilele trecute, cu câteva ore înainte să scriu despre Jazz Tm pe unde am putut, o prietenă mi-a trimis un link cu Manu Delago Handmade, aşa, să ne mai liniştim. Şi cum sunt o bleagă, chiar dacă am ascultat cu drag, tot nu i-am observat (miopia se transformă) în programul de la festivalul spre care mă îndrept mâine. Dar ei erau acolo, iar sâmbătă voi fi şi eu să aud minunăţie de hang:
Cine ştie… poate cade-un hang din cer :), iar piaţa Victoriei e locul cel mai potrivit pentru a-l prinde. Chiar şi-aşa, ca pe-o metaforă!
One Comment