Încă de la prima melodie din concert, la God is an Astronaut, am simţit că asta e muzică de alergat noaptea prin pădure. Mie îmi plac oricum copacii, chiar şi pe întuneric, pentru că atunci se transformă ei în materie cenuşie, ca norii, şi vezi forme. Prietenoase sau nu, asta a depins de ritm la concert. Pe unii îi ia valul, pe mine m-a luat vântul. Unul care salvează. Să vezi acolo plutire!
Dacă Dumnezeu e astronaut, concertul ăsta a fost întâlnirea. Muzica lor te face să-ţi retrăieşti cumva viaţa, ca la un capăt de tunel sfârşit cu o luminiţă fadă. Iar luminile… sunt ca luna noaptea prin pădure, luna care te face să te vezi mai bine, la cum luminează-n tine.
Gata, ăsta a fost un scurt elogiu pentru God is an Astronaut, azi, de lună roşie. Dac-o vede careva, să-mi trimită şi mie o poză.
Sursa foto: layoutsparks.com
Be First to Comment