Am ajuns ieri dimineaţa la Timişoara pentru JazzTM după un drum de mai bine de opt ore în care abia dacă am închis câte un ochi chinuit. N-am văzut altceva decât patul la “aterizare”, dar trezirea la realitatea… muzicală a venit mai repede decât m-aşteptam. Oltea mi-a dat badge-ul şi alte informaţii şi-apoi numai de somn n-am mai avut chef.
Aşa că mi-am cam petrecut ziua în backstage, reîntâlnindu-mă cu voluntarii Plai şi trăgând cu ochii miraţi prin stânga dreapta la câte un artist invitat. Înainte de asta, am ascultat-o pe Lizz Wright la soundchek, de pe balcon. Apoi am avut bafta s-o prind şi pe Andreya Triana cu vocea ei minunată la proba de sunet. Aşa că împlinirea pe ziua de ieri a venit cu câteva ore înainte de concerte, bonusul fiind dat de interviul pe care Oltea i l-a luat lui Al Jarreau. Pentru mine a fost mai degrabă o conversaţie, pentru că artistul n-a fost prins în nebuloase, ci surprins de întrebările Oltei. Iar răspunsurile ne-au surprins şi emoţionat pe toţi cei prezenţi. Ca în România spunea că se mai simte doar în San Sebastian şi în locul lui de baştină şi că e un loc prietenos, parcă desprins din amintirile lui, deşi e pentru prima dată aici. În timp ce scriu asta, are loc proba lor de sunet şi iar mi se pare că orele trec cam greu pe-aici.
Primul concert al serii, susţinut de băieţii de la jazzyBIT, pe care i-am ascultat şi la Cluj, la Jazz in the Park, a început la 8 fix. “Parcă prea la fix au început”, am auzit pe cineva. Nu prea suntem noi obişnuiţi cu lucrurile făcute ca la carte, dar eu m-am bucurat că asta însemna că vor cânta suficient cât să fim mulţumiţi. Cam goală piaţa la start de concerte, cu toate că muzica jazzybiţilor te îndemna să stai s-asculţi.
Cu toate dificultăţile din timpul concertului – ploaie nărăvaşă transformată în dans în ploaie sub o pelerină deloc impermeabilă; sunet mai slab ca înainte şi o pauză de sunet – Andreya Triana a fost pentru mine punctul maxim al serii – cea mai caldă voce, chiar şi pe timp de furtună. Aşa că am profitat de lipsa subită a celor speriaţi de ploaie (cu ocazia asta s-a făcut şi linişte în public), am ajuns mai în faţă şi am ascultat-o cântând chiar şi-n lipsa sunetului. Finalul concertului l-am auzit tot de pe balcon, pentru că… stoarcere.
Yin şi Yang la JazzTM
Dacă tot e vorba de voci, şi văd că Lizz Wright are o voce cu titlu de “comoară naţională”, eu aş trece puţin de graniţe cu gândul. O ascult de ceva vreme şi pentru mine e în topul general al vocilor feminine. În cadrul Terri Lyne Carrington’s Mosaic Project 2 (premieră mondială), mi-am împlinit şi dorinţa de a vedea o tipă la saxofon. Dincolo de asta, Terri e demenţială la tobe, n-are degeaba atâtea premii. Aşa că seara de jazz s-a încheiat într-un stil “androgin” – tonuri masculine & energie feminină.
Perle de la Jazz TM
Mai mult ironice, mai mult în glumă, mai din neatenţie… am reuşit să culeg câteva şi chiar s-o dau şi eu în bară (sper să continui secţiunea şi în zilele următoare… cu perlele, nu cu datul în bară)
În timpul concertului Andreyei Triana:
“Aşa-i că nu se aude prea bine?”
“Aşa-i”
“Eu pe Spanache i-am auzit mai tare şi de pe balcon”
“Ce Spanache, tu?”
“Of… timişorenii ăştia care cântă jazz” (asta-i perla mea, sorry jazzyBIT, a fost din grabă)
“Of, ce m-am plictisit!” – un amic în timpul unui solo din Mosaic Project 2
“Eu am venit să ascult muzică, nu pe voi”, o tanti care ne-a apostrofat când ne-a luat valul poveştilor lângă gard – ne-am meritat-o, că mi-am pus lacăt pe gură apoi.
“Bă, care-i refrenul?” – Ily (dar glumea)
JazzTM este un festival organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi produs de PLAI.
Be First to Comment