Recomandări pentru #PLAI2014

Mă tot întreabă lumea ce le recomand din programul PLAI… ceea ce mă surprinde, dar şi bucură, semn că n-am “vociferat” degeaba, mai mult online, că vin iar la festival.

Programul de anul ăsta e foarte stufos, festivalul a crescut bine, pregătirile sunt aproape gata (am tras eu ieri o fugă până la muzeu şi-am văzut). Harta drăguţă pe care o găsiţi pe plai.ro nu mai e tocmai fidelă, dar e ok cât să vă faceţi o părere, să ştiţi la ce să vă aşteptaţi, dacă veniţi pentru prima dată. Cert e că vor fi surprinşi chiar şi participanţii veterani ai festivalului.

harta plai

Dar destul cu teaserele şi să trecem la recomandări:

Vineri, 12 septembrie

* nu am cum să nu recomand programul de la scena mare: Light In Babylon (sunt rezidenţi, dacă-i rataţi în prima seară nu-i bai, cântă tot weekendul, dar dacă ajungeţi la timp mâine, mai bine îi ascultaţi, că de sâmbătă se încarcă programul), Balako (update: îşi lansează primul album la PLAI: COLOURS) şi, mai ales, mult aşteptaţii Asian Dub Foundation!

* după concertele de la scena mare… eh, nu începe bine PLAI-ul şi ne serveşte o dilemă: la Casa Filmelor va rula “Usturoi“, iar Radu Băzăvan aka Groparu’ va fi prezent la sesiunea de Q&A, iar la Scena 2, de la 23:30, o veţi putea admira pe Andrea Miltnerova, în spectacolul “Balerina Magnetică“. Nu ştiu voi ce aţi alege, dar eu, cu toate că am mai văzut spectacolul de dans, o să-l revăd şi păstrez speranţa că mai prind Usturoiul pe undeva, doar e de-al nostru.

Sâmbătă, 13 septembrie

* vă puteţi petrece ziua pe la ateliere şi la Scena 2, la iniţiere în arta circului şi workshop bodypercussion, iar înainte să vă mutaţi la scena mare îi puteţi asculta pe Ţapinarii tot aici.

* după concertele susţinute de Light In Babylon, Duquende şi Tito Paris, vă puteţi întoarce la Zic Zac, un alt spectacol pe care l-aş revedea, însă parcă-mi prea trage cu ochiul proiecţia specială de le Casa Filmelor: The Epic of Everest.

* nici celelalte filme nu-s de evitat, iar dacă sunteţi din timp la muzeu, la 15 puteţi vedea “Pura vida”.

Duminică, 14 septembrie

* nu ştiu vouă cum vi se pare, dar eu sunt fascinată că cel mai aşteptat eveniment al acestei ediţii este unul 100% românesc şi 100% un proiect PLAI: Subcarpaţi + Orchestra cred că va fi un concert de care se va vorbi mult timp, iar cei ce vor pleca duminică înainte de concert… nu au decât de pierdut.

* eu mă bucur şi de prezenţa Carminho în festival, că a trecut ceva vreme de când n-am mai ascultat fado live.

* ultima zi de concert e foarte muzicală, de la 16:00, la Scena 2 vor concerta artişti timişoreni din cadrul Made in Tm

* dar poate să fie şi plină de filme şi surprize, căci la Casa Filmelor va fi prezent Andrei Dăscălescu, regizor şi fondator al festivalului Filmul de Piatră, iar proiecţiile vor începe foarte devreme, cu câteva surprize pentru cei mai mici dintre vizitatori.

Pe Aleea Culturală sunt în fiecare zi atâtea evenimente, că nu are rost să le enumăr, le găsiţi pe toate în programul detaliat al partenerilor culturali, eu încă nu m-am hotărât pe unde voi hălădui în timpul zilei.

În rest… de plouat, cel mai probabil va şi ploua, aşa că ţineţi pelerinele aproape şi umbrelele departe, fără grijă, mai ales că vor fi spaţii speciale de adăpostire în caz de ploaie. Altă veste bună: transportul e gratuit (pe toate liniile) pentru participanţii la festival în perioada 12-14, pe baza abonamentelor sau a biletelor pe zile. Găsiţi detalii pe plai.ro.

… nu ştiu cum, dar era cât pe ce să uit… oasele se dezmorţesc, gândurile se liniştesc şi impresiile despre festival se povestesc vineri şi sâmbătă noaptea la zona Chill.

PLAI Festival mulţumeşte partenerilor şi sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă editia din acest an. De asemenea, mulţumeşte publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.

Puteţi citi despre PLAI şi pe blogFacebookTwitter sau Instagram.

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *