Cît sacrificiu!!!

Nu vroiam să intru în acea încăpere, persoana aceea mă speria, era sinistră. În primul rînd, nu realizam ce caută în casa mea, de unde a apărut şi cum de nu e observată de altcineva. Am deschis încet uşa cu dorinţa de a o spiona, de a o surprinde din ceea ce făcea (căci în închipuirea mea devenise mosntruoasă), dar uşa a scos un scîrţîit ce m-a speriat mai tare pe mine.Dormea. În camera duhnea a alcool… Era blondă, cam de vreo 30 de ani, îmbracată într-o rochie albastră, lungă. S-a trezit în secunda următoare şi m-a privit. Părea că o face cu drag. Sau aşa îmi închipuiam eu ca să nu mă speriu şi să nu alerg brusc de unde am venit. După ce a mai dat pe gît un pahar de licoare arămie, mi-a luat mînă spunîndu-mi că obişnuieşte să vadă destinele oamenilor în palma lor dreaptă. După ce şi-a aruncat privirea limpede în palma mea, a tresărit şi a spus: Cît sacrificiu! A plecat, dar nu înainte de a-mi spune că va reveni să-mi continue. Nu s-a mai întors. N-am înţeles nimic. N-am ştiut ce să zic, ce să întreb, cum să reacţionez. N-am fost destul de rapidă şi mintea îmi zburda prin alte meleaguri, cuprinsă de magia momentului.

Ce sacrificiu? Ce continuare?…. Ce vis!!