Emptiness

Zac într-un fund de lume. Peste apele tulburi se aruncă în mine cu felurite licori. Miresme, culori, esenţe, se-mprăştie toate. Nu se leagă, nu se fac înţelese, nu pot extrage din ele acel CEVA. Goliciune de jur împrejur, goliciune în interior. Bucăţi de sens se sparg şi lasă totul să curgă spre nicăieri. Nicio senzaţie nu-mi mai pătrunde simţurile.
Ce e de făcut? Ce poţi face când te simţi ca un vas spart aruncat pe marginea râului, un vas prin care trec ape negre, unde se scurg încet toate trăirile şi nu te mai poţi agăţa de nimic, oricât de mărunt ar fi? Nimic. Nimeni şi nimic. Cu ce poţi umple spaţiul ce te macină golindu-te?
Alcoolul îl mângâie uşor, unguent pe rana arzândă şi totuşi nu-i destul. Trăieşti momentul şi-apoi durerea se-nmulţeşte.
Aş urla, dar ce rost are s-o fac în pustie? Mi-aud pietrele scrâşnirea dinţilor? Îngheaţă ele când valul meu lăuntric se varsă nervos?
Agonie, teamă şi singurătate. Adunate într-o spărtură ce-mi sfâşie existenţa