Mi s-a făcut brusc dor de Sibiu. Dar nu pentru că mai e atât de puţin timp până la începerea ultimului meu an în acest oraş, ultimul an de studiu pe malurile Cibinului. Nu din cauza centrului istoric sau a căminului, nici măcar din cauza stării de a fi plecat de acasă.
Mi-e dor numai şi numai de teatru. Cu nostalgie îmi amintesc perioada festivalului şi nu numai. Mi-e dor să păşesc pragul Teatrului din Sibiu, sunt curioasă ce ne vor pregăti actorii pentru toamna şi anul ce va urma. Şi deşi îmi place de cele mai multe ori ceea ce pun sibienii în scenă, nu pot să nu oftez amintindu-mi de piesele din afara teatrului local pe care le-am vizionat pe durata festivalului.
Piesa mea preferată în 2008 la Festivalul de Teatru a fost, bineînţeles, Faust. Şi poate ar fi fost şi anul acesta dacă reuşeam să ajung, însă la o aşa piesă, aşa o bătaie pe locuri.
Dar nu a fost greu să rămîn cu o preferată, iar aceea a fost Omul Pernă în regia lui Radu Afrim, piesă scrisă de Martin McDonagh, cel care a regizat şi filmul In Bruges.
Omul pernă – o sufocare amânată
Într-un decor reprezentat de o faţă a unui cub Rubik, s-a jucat la Teatrul Radu Stanca, în regia lui Radu Afrim, piesa „Omul Pernă” de Martin McDonagh. Sala a fost umplută până la refuz de spectatori, cu toţii curioşi să vadă ce poate acest regizor atât de amintit şi de ce nu, renumit.
Păi, Radu Afrim chiar poate! În mai bine de două ore, ne-a înşirat pe scenă elemente îmbinate într-un mod de neimaginat. A pictat într-un decor dinamic personaje energice în culori antrenante. Le-a încadrat pe toate în povestea omului pernă, în poveştile ce s-au construit, formând o ramă.
Începutul piesei te face să crezi că eşti la un spectacol interactiv, o actriţă în rol de special guest povesteşte despre o copilă ucisă, o mână de băieţi încep să cânte, pe ritmuri rap, povestea unui băieţel maltratat. Acţiunea continuă într-o secţie de poliţie, unde un detectiv şi un poliţist iau la întrebări un tânăr
scriitor, Katurian. Rând pe rând, poveştile sale curg şi misterele se clatină. Toate sunt macabre şi au în centru moartea unor copii, de parcă autorul ar avea sechele. Şi chiar are. Poveştile din nou se îmbină, situaţiile se răstoarnă, turnura devine din ce în ce mai ameţitoare şi intrigantă.
Tânărul e acuzat de crimă. Şi-a ucis părinţii când a descoperit că aceştia îi maltratau fratele. I-a sufocat cu o pernă, la fel cum are să facă mai târziu şi cu fratele lui pe care l-a salvat atunci. Descoperirea aceasta nu l-a făcut numai să omoare, ci şi să creeze, începând să scrie într-un alt registru, să treacă de faza poveştilor cu porci verzi.
Omul Pernă, personaj al uneia dintre poveştile lui Katurian, e acela care dă o altă dimensiune sinuciderii, acela care îţi deschide ochii, îţi întinde o mână şi te îndrumă spre o moarte confortabilă. „Ce e mai rău, să mori la cinci ani sufocat de o pernă sau să trăieşti, ca să fii torturat de propriii părinţi şi apoi ucis de fratele tău?” Acesta devine pe parcurs lait motivul piesei.
Piesa lui Afrim este un semnal de alarmă la agresiunea familială asupra copiilor. Într-adevăr, un semnal de alarmă cam dur, cu scene de nuditate, de homosexualitate şi un limbaj obscen, care a stârnit diverse reacţii. Unii au privit-o cu deschidere şi căldură, lăsând la o parte elementele deranjante, care, de ce să nu recunoaştem, sunt actuale, ne izbim mereu de ele.
Alţii, cu reticenţă, au plecat fără să mai arunce măcar o privire în urmă. Pentru aceştia, „sufocarea” omului pernă a fost una întreruptă, ceilalţi lăsându-se cuprinşi de vraja jocului actoricesc, a replicilor şi poveştilor pline de farmec, de cinism şi de umor în acelaşi timp.
Veniţi de la Teatrul „Maria Filloti” din Brăila, actorii au pus în scenă un joc ciudat, dar interesant, neobişnuit, dar atractiv, o poveste deloc banală cu un decor la fel.
Tot răsfoind prin arhiva mea, am dat de acest text scris în perioada festivalului. Un fel de cronică a piesei, deşi e prea mult spus. Şi oricum, la un simplu google search cu omul pernă, dacă eşti interesat, poţi afla multe şi mărunte.
Eu am rămas totuşi marcată şi nu doar de ideea dramaturgului cît şi de punerea în scenă. Rare sunt ocaziile în care se joacă o piesă de-a lui Afrim la Sibiu. Nu am încercat să cercetez pentru a afla motivul, însă sper ca măcar la festivalul din 2010 să mai văd o piesă de-a lui.
One Comment