“Închisoarea de oase” în regia lui Eugenio Barba, interpretată de Teatrul Odin din Danemarca s-a pus în scenă în a patra zi de festival, la hala Simerom din Sibiu. Aici am reuşit să văd un spectacol “altfel”, cum am hotărât să-l numesc.
În sala deloc călduroasă, te întâmpină chiar regizorul care te conduce la locuri. Fără aşteptare sau înghesuială. Nu e timp de pierdut. Piesa lui Eugenio Barba ne eliberează pentru 80 de minute şi ne aşează la două mese lungi, încărcate cu pâine şi vin roşu, simboluri ale Cinei de Taină.
„You will be the seventh”
Suntem părtaşi apoi tragismului uman din faţa unei “porţi” închise, Poarta Legii. În scenă apar şapte suflete, trecute uşor peste prima tinereţe, dar care debordează de energie precum nişte liceeni. Spectacolul oferit de compania din Danemarca se arată încă din start ieşit din tipare. În faţa unui pahar de vin, spectatorii privesc, ascultă, se miră sau nu înţeleg mai nimic. E o piesă grea. Poate şi de aceea o digeri mai bine cu o bucată de pâine şi-un strop de vin.
Apare în „Închisoarea oaselor”, omul de la ţară din parabola lui Kafka, În faţa Legii – interpretat de Iben Nagel – care gândeşte că legea trebuie să fie totdeauna şi oricui la îndemână, dar nu îndrăzneşte să intre, chiar de intrarea îi e destinată lui. La moartea ţăranului, paznicul din faţa legii – Jan Ferslev – închide uşa. O viaţa de ezitări şi prea multe întrebări.
În rolul naratorului am descoperit-o cu plăcere pe Julia Varley, care ne-a ridicat părul de pe mâini cu vocea ei. Pe toată durata piesei, Tage Larsen analizează o bucată de lemn. Formele pe care le poate lua o bucata de lemn sunt multiple, precum şi aşteptările şi răspunsurile omului modern. Şi aici, ca şi în Iona lui Marin Sorescu, se relevă teama omului de singurătate şi tăcere, lipsa comunicării. Bucata de lemn capătă felurite forme pentru personajul respectiv, forme care-l bucură sau îl subjugă. Lemnul porţii la care batem neîncetat, lemn care se poate transforma foarte uşor în patru scânduri încăpătoare. La final, Cuvântul, semnul aşteptat este bătut în cuie pe lemn şi este lovit de un topor, simbol pentru întrebările închise ale omenirii.
Iben – „Do you think that future generations will be better?”
Jan – „No, they will be worse”
Drama existenţială a omului modern, a noilor generaţii e reprezentată de depărtarea de semnul mult aşteptat. Ultimele cuvinte din piesă şi de asemenea, explicaţia titlului, aparţin Evangheliei după Matei (16:4): Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; nu i se va da alt semn decât semnul proorocului Iona. Suntem încărcaţi de probleme existenţiale pe care de prea mult timp am încetat să le mai ridicăm şi stăm goi şi fără răspuns în închisorile neştiinţei. La fel am rămas şi în faţa piesei lui Eugenio Barba, în picioare, aplaudând timid şi întrebător. Actorii s-au retras pe rând şi ne-au lăsat singuri, în întunericul nedumeririlor noastre.
Există două tipuri de poveşti, după cum reiese şi din replicile personajelor. Acelea care te fac să adormi şi cele care te trezesc din somn. Mesajul acestui spectacol este într-adevăr o poveste, una care se încadrează în a doua categorie, una care nu te lasă să dormi.
Credite foto: Tony D’Urso
One Comment