Așa mult îmi plac spectacolele care încep cumva într-un stil…
Category: cronicuţe
Ieri am văzut aproape doar spectacole legate de iubire la festival.
Camera Izabelei – Laugh and be gentle to the unknown
Mi-am început incursiunea în teatru cu un spectacol lectură la Humanitas, “Camera Izabelei”, scris de Jan Lauwes. Tema centrală nu era tocmai iubirea, spectacolul este unul despre trecut, cel al Izabelei, povestea curge lin, cronologic, fiind singura de altfel, din portofoliul dramaturgului, care parcurge acest traseu. Autorul a scris această piesă după moartea tatălui său.
Ulterior, Jan a precizat că după această piesă, și-a schimbat total stilul, dacă până atunci scria negru, de atunci scrie alb. Spectacolul a fost pus în scenă de studenții de la actorie din Sibiu, sub bagheta lui Bogdan Sărătean (pentru prima dată în lectura altor actori). Printre povestirile Izabelei alături de persoanele ce i-au marcat viața, se mai strecura și câte un cântecel (pentru o mai bună conectare cu publicul, care păstrează mult mai ușor în minte astfel de momente).
Noi 4
Am spus-o și-o repet, când vine vorba de condiția femeii, cu-atât mai mult a celei aflate în suferință, cruntă durere, dezamăgire și neputință, scoate Lia Bugnar niște texte de parcă îți citește din suflet.
“Noi 4” este un spectacol-culise. Cele patru fete, printre care și Lia, se transpun mai degrabă în rolul actrițelor din ele, decât în personajele piesei. Prin implicare în rolul pe care-l joacă zi de zi, acela de artist al scenei, își arată, pe rând, personalitatea și te cuceresc dincolo de rolul jucat.
De un umor incredibil, “Noi 4” spune povestea Mariei, tipul femeii senzuale, misterioase și pasionale dar nefericite, care este înșelată de soțul ei. Acesta îi mărturisește că mai are două iubiri, pe Otilia și pe Ilinca. Într-un final, după cele mai încâlcite discuții, Ilinca se dovedește a fi cea pe care Victor o vrea, iar asertiva Otilia este, de fapt, mama lui, care l-a abandonat când era mic.
Spectacolul “cu buget mic”, de la compania “Teatrul nu e o clădire”, regizat de Dorina Chiriac, a pornit de la o idee venită la cafea, în timp ce fetele, stăteau la o terasă și au fost întrebate de câteva ori dacă nu cumva repetă. Și se pare că a mers în aceeași direcție, pentru că sunt sigură că mulți dintre spectatorii de aseară au avut aceeași nelămurire.
Deși Peter Stein a spus azi că nu recunoaște teatrul fără dialog, că monologurile nu-s spectacole de teatru, eu nu pot să concep asta când se produc niște one-man/woman show-uri incredibile, care nu se rezumă la a rămâne simple show-uri, ci reușesc să fie adevărate spectacole, odată ce-ți ating sufletul și-ți zguduie creierii.
Nu pot să nu-l amintesc aici pe Pippo del Bono cu ale sale “Povești de iunie”, iar de la noi, Marcel Iureș în “Absolut”, Diana Fufezan în “Oscar și buni roz”, cu-atât mai mult Ofelia Popii în “Felii” și acum, mai la subiect, Tania Popa, într-un spectacol emoționant, “Fata din Curcubeu” după Lia Bugnar.
Trăgând grăbit din țigara dinaintea spectacolului, Lia ne asigură că vor fi locuri și pentru noi. E suficient ca să-mi dau seama că urmează ceva cu o putere de extragere a simțurilor asemănătoare cu “Felii”. Lia Bugnar, din ce-am văzut până acum, pare să cunoască cele mai profunde, ascunse, tensionate, revelatoare stări ale femeii.
Spectacolul prezintă povestea unei tinere care trăiește de pe o zi pe alta, fiind nevoită să își vândă trupul pentru un preț de bilet de cinema, la cinematograful Curcubeu, pe scaunul 13 de pe ultimul rând. Drept pentru care, fata reușește să vadă mai toate filmele bune, incluzând printre povești, câteva referințe cinematografice (Fellini, Woody Allen, Bergman).
Am avut mereu un fel de atracție ciudată față de poveștile de-o viață ale cerșetorilor. Nu pot să nu desprind câte un “de ce?” foarte curios când îi văd. Fata din curcubeu nu cerșește, dar apariția ei pe scenă e memorabilă. “N-aveți un leu?”. Teoria ei pentru a-și împlini cel mai măreț vis, acela de a avea o tonetă de înghețată, pornește de la acest leu. Dacă fiecare spectator i-ar da un leu, și-ar permite să-și ducă un client la hotel, iar din banii primiți, ar închiria o săptămână la hotel și tot așa până la visul cu cornet.
În timp ce își fierbe un cartof, după care îl mănâncă tacticos, fata din curcubeu tresare povestindu-ne câte-un episod marcant din viața ei. Când poveștile ating atât pentru ea, dar și pentru noi, un punct prea încărcat de sensibilitate, Tania începe să cânte. O acompaniază la pian Marian Hâncu.
Poveștile ce duc la Curcubeu