Tot în a doua seară de FITS, am văzut la…
Category: cronicuţe
Janis Joplin izbucnind pe fundal cu al său ascuţit Summertime şi versuri culese din Shakespeare, Sarah Kane şi Luigi Pirandello. Printr-o formă de teatru tranşant de deschisă, one-man-show-ul oferit de artistul italian, Pippo Delbono, ne arată disperata poveste autobiografică a acestuia.
O sală simplă şi destul de mică. În mijloc o masă pe care zac două sticle şi un pahar, un scaun şi un microfon. Şi artistul. Nu e nevoie de altceva când te afli în preajma acestui om dispus să-ţi ofere tulburătoarea lui poveste. Una de iunie, una ce te răscoleşte şi pe care n-o vrei veridică. Te laşi purtat de tot ce-ţi exprimă Pippo, dar prinzi atât de mult drag de el că, cu tot farmecul povestirii, nu vrei să fie adevărat ce tocmai ai descoperit.
O poveste plină de emoţie a fost spusă în a opta zi de festival la Sala Studio a Teatrului Naţional „Radu Stanca”. O parte din compania lui Pippo Delbono din Italia a fost prezentă la Sibiu. Mai bine de 80 de minute, Pippo ne-a spus povestea lui de iunie. Da, povestea sinceră a artistului italian este pusă pe tavă şi completată de câteva fragmente din spectacolele realizate de el uitându-se în viaţa lui: „Strigătul”, „Vremea asasinilor”, “Furia”, “Henry V” etc. Acesta a cotrobăit prin cele mai sensibile sertare şi ne-a purtat prin cadrele dezolante peste care el a trecut cu tărie şi încredere.
La Teatrul Naţional „Radu Stanca”, în a opta zi a festivalului, am putut să vedem o interesantă parodie marca Alexandru Dabija şi actorii Teatrului Odeon. O poveste împărţită în patru, una care vrea să-ţi spună cum se face teatru azi şi cum se percepe acesta, patru bucăţi care îţi stârnesc hohote de râs (isteric sau ironic) din clipă în clipă.
Chiar dacă pare o comedie delicioasă pentru cei mai mulţi din sală, spectacolul lui Dabija se adresează unui public de avizaţi. Pornind de la scena meşterilor din Visul unei nopţi de vară, ni se prezintă în cele aproape 90 de minute, patru fragmente care ni-i petrec în faţă pe Gutuie, Fundulea, Piţigoi, Foamete, Nănău şi Scoabă.
Tendinţele teatrului românesc sunt expuse şi satirizate în patru părţi sub masca uriaşă a unui leu şi prin searbăda crăpătură a unui „zid”.
La început meşterii sunt reprezentaţi de nişte femei îmbrăcate în negru, iar Theseus şi Hippolyta, veniţi să le urmărească spectacolul, într-un cuplu de homosexuali, în constrast cu meşterii. Doamnele se dovedesc apoi nişte fiinţe absolut normale, dornice să facă teatru. Remarcant mi s-a părut în această primă parte, joacul actoriceasc al Oanei Ştefănescu (Pyramus).