Anul acesta la FITS, Polonia este foarte bine reprezentată, avem parte de Focus Polska din partea Institutului Cultural Adam Mickiewicz. În fiecare an, în prima zi de festival, la Teatrul Național “Radu Stanca” se petrece ceva deosebit.
Încă n-am uitat cum a debutat ediția din 2010, cu dansul în stropi al britanicilor de la Motionhouse și cu siguranță, n-am să uit nici ce-am văzut aseară pe acestă scenă.
Între noi totul e bine/ No matter how hard we tried
Parese că acest spectacol polonez vine să-mi confirme impresiile despre teatrul din Polonia. Acum doi ani am rămas cu mintea vraiște după “Dumnezeul Nijinski”, anul trecut am văzut o catastrofă de care nici nu vreau să-mi amintesc.
În ritm de “una caldă, una rece”, în perioada crizelor, am fost recucerită ieri, chiar de o piesă despre crize. “Între noi totul e bine” este, se pare una dintre cele mai renumite reprezentații poloneze din ultimii ani. Nu te poți desprinde de trecut, iar cu negațiile specifice temei spectacolului, poți anticipa un viitor foarte sumbru, drept pentru care îți reinventezi viața, uneori poate chiar în ideea de a nu te mai naște, de-a nu exista.
Precum se și prezintă, piesa este crunt de sinceră și aș spune chiar dureroasă, deși mai tot timpul îi face pe spectatori să-și ridice colțurile gurii. Cu un omor de un “negru închis” savuros, spectacolul de aseară încarcă publicul de întrebări despre patriotism și mai ales, de legăturile pe care le păstrăm cu trecutul și de cele pe care vrem sau evităm să le închegăm cu viitorul. Acești “noi” pot fi foarte ușor trasați ca fiind trecutul (bunica nostalgică) și viitorul (nepoata radicală), între care totul e… n-aș putea spune cum, dar printr-o retină ironică, care nu încetează să facă haz de necaz la cel mai înalt nivel, cred că “bine” e cel mai potrivit cuvânt.
Foto: Kuba Dąbrowski
Be First to Comment