Zicea un prieten aseară că folk-ul e singurul gen muzical…
Tag: 2012
Am părăsit perimetrul Peninsulei luni dimineața, după patru nopți dormite ba în sac, lângă corturi, ba cu porția în cort și după câteva zile de mâncat ce-am putut la buget redus și ofertă vagă (serios, mi-ar fi prins bine o omletă!). Dar acestea-s cele mai puțin importante detalii ale experienței mele la Peninsula, ajunsă la a 10-a ediție.
Sosirea la festival a avut drept soundtrack ultimele piese din concertul Zdob și Zdub. Am alergat în fața scenei pentru a-i trage în chip pe cei mai energici oameni pe care i-am văzut de atâtea ori pe scenă. După o porție de zdobi de întâmpinare, la scena Kiss Terace ne așteptau cei de la Byron pentru… i-aș spune delectare. Au avut un concert cald, deschis, sincer, din care n-au lipsit cover-urile despre care mulți de pe acolo nu știau că-s cover-uri, dar asta e altă poveste. E vorba, desigur, de un perfect de Timpuri Noi și granița din ranița Adei Milea.
Deși nu-mi planificasem să ajung de joi la festival, iată că s-au aliniat planetele și-am reușit, la finalul serii, să-mi împlinesc un vis mai vechi. Da, am ascultat live, cu ochii-n lună și stele, întinsă pe iarbă, cu paie-n păr și vise-n gând, “Sultans of Swing”. E un loc bun, au spus The Straits despre România, și-au continuat să ne relaxeze cu muzici cumva apuse, dar perfecte pentru un final de primă seară.
Ziua muzicală de ieri de la Ursus Evolution a fost destul de încărcată. Când am ajuns în piață, o mână de oameni aplaudau ultimele acorduri ale trupei Mentally Safe, după care a urmat Travka, care nu puteau începe altfel, decât cu “Într-un fel”, iar apoi au întrebat publicul, care devenea încet-încet mulțime, în pofida căldurii și umbrei lipsă, dacă “e cineva în orașul acesta”.
Bineînțeles că era cineva, iar băieții de la Travka știu prea bine asta, de vreme ce Clujul este în topul orașelor pe unde cântă. În ultima perioadă au fost mai mult decât prezenți în orașul de pe Someș, iar pentru mine a fost un fel de semi-priemieră să-i văd pe o scenă atât de mare, cântând în aer liber. Solistul l-a salutat pe Matei Corvin și-a mulțumit pentru invitație, completând că “la câtă bere am băut, era și cazul”.
Fanii Travka nu-s greu de observat. Până și George a remarcat că avem “fețe de cunoscători”. “Și sunteți mulți”, a mai spus el, după care a început să facă, din tumult de energie, diverse “acrobații” pe scenă, încercând parcă, din unghiul de unde-l vedeam eu, să atingă luna care răsărea încet, în timp ce ne cântau noua lor piesă, “Soare Răsare” (nr. 1 în topul Radio Guerrilla).
Asta-i perioada aia a anului din care eu îmi trag seva. FITS și TIFF sunt combustibil pentru ozeneul meu. Din 25 până în 31 mai, mă încarc cu teatru. Aș sta până la final și, chiar dacă-s bucuroasă că cele două festivaluri nu se mai suprapun, tura asta vreau 10 zile de TIFF, cu-atât mai mult cu cât ieri am aflat o grămadă de vești bune despre festivalul de film de la Cluj.
Nu știu dacă e coincidență sau o adevărată sursă de inspirație, însă în 2012 se domolesc crizele. Festivalul de Teatru de la Sibiu stă sub semnul crizelor, în timp ce filmele din competiția de la TIFF au ca temă centrală crizele de orice fel.
De asemenea, o parte din cei cinci cititori ai mei (da, a crescut numărul), știu că mie-mi place Sigur Rós. Unul, care probabil a citit de pe blogul ăsta cam tot ce am uitat eu c-am scris, știe cât de impresionată am fost când, acum doi ani, la FITS, un spectacol de dans a început pe una dintre piesele lor. Ce nu știe prea multă lume, poate doar cei care au răsfoit blogul festivalului de film și presa clujeană de ieri, e că un membru al trupei a făcut coloană sonoră a unui film ce va fi prezentat la TIFF, Vulcanul, și mai mult, va fi prezent la Cluj ca membru al juriului.
Și acestea nu-s singurele elemente care mă fac să îndrăgesc așa tare cele două festivaluri. Până la urmă, e vorba de teatru și de film, două stări în fața cărora îmi las ochii căscați, gândurile într-un ungher de minte, sufletul deschis, mintea tot mai limpede și toate grijile cât mai departe. Preț de câteva momente (până la câteva ore), mă las furată din viața mea și trăiesc cât mai frumos și mai ales, artistic, prin alții.
Abia aștept să vă povestesc și vouă prin ce vieți am mai trecut, ce trăiri am adunat și câte culori mi-au luminat retina (aici vin și cu partea foto, dacă aparatul meu antic și drag binevoiește să fie resuscitat). Între timp, vă las lista spectacolelor pe care intenționez să le văd la Sibiu, cine știe, poate vom fi colegi de sală și stări. În ceea ce privește filmele de la TIFF, vreau să las spontaneitatea să aleagă, mă las ghidată și de recomandările făcute de Mihai Chirilov, plus doza binemeritată de Kubrick.
Spectacole de la FITS 2012, care vor trece prin retina ozeneului:
revelion, refugiu, revenire
Daca as putea m-as cuibari intr-o coaja de nuca
si mi-as inveli trupul jilav cu nervurile unei frunze…
Si atunci nu mi-as mai dori decat
sa nu vina veveritele… (Refugiu – Alex Petrescu)
Finalul unui an ca 2011, căruia am încetat să-i mai atribui invective și începutul unui 2012 – care ne găsește curioși și parcă abia așteaptă să fie descoperit – aceste câteva zile m-au prins undeva deasupra norilor, deasupra orașelor pe care le-am numărat pe-nserate, e drept, destul de blurate, că ochii nu-mi văd “ca la carte”, sub stelele pe care tot atunci încercam să le dibuiesc, exact de pe prispa locului unde din când în când aș vrea să trăiesc.
