Zicea un prieten aseară că folk-ul e singurul gen muzical care mai adună foarte multă lume la un loc. În ultima vreme m-am cam îndepărtat de stilul muzical care apropie oamenii… fie pe ei de ei, sensibilizându-i, fie de munte, locul unde folk-ul ascultat în fața unui foc sună cel mai bine. Totuși, sunt câțiva oameni pe care simt uneori o nevoie ciudată de a-i reasculta. Live, bineînțeles!
Aseară am găsit un locșor în Cluj, unde în fiecare joi cad PICuri de folk. Nu scriu mai multe acum despre ei, că aș vrea la un moment dat să le dedic o postare separată. Să zicem doar că a fost un fel de prefață neoficială sau mai bine zis, moment de reamintire pentru mine, înainte de Festivalul Concurs de Folk de la Alba Iulia, Ziua de Mâine.
Răsfoind programul festivalului, după nenumărate audiții în săli de concerte, case de cultură și alte locuri care parcă nu-mi lasă gândurile s-o ia pe calea muzicii, aleg anul ăsta să ascult folk într-un loc mai aparte. Și cine-a mai citit pe-aici ce-am mai scris cu tente muzicale, își amintește probabil de Plus Noi. Sau nu… pentru că nici eu nu îmi mai prea amintesc bine, și e păcat că au ajuns să cânte tot mai rar, un cântec întrerupt de te miri ce. Cu curiozitate, dor și nostalgie, aștept să-i aud mâine seară la RYMA.
Be First to Comment