Ce mi-a plăcut prin România?

Leapşa de la tomata cu scufiţă mă îndeamnă să vorbesc despre locul meu preferat din România, dar spre ruşinea mea, am văzut atât de puţine locuri şi totuşi, drăguţe, încât mi-e foarte greu să aleg unul când sper că la următoarea plimbare pe plaiurile noastre să-mi schimb părerea. Ştiu doar cât de surprinzătoare e România.

Aşa că am să surprind şi eu şi am să spun care aş vrea să fie locul meu preferat. Pentru că am auzit atât de multe poveşti frumoase şi am văzut atâtea poze. Pentru că e atât de aproape de mine şi încă n-am ajuns. Şi pentru că sper să ajung cât mai curând şi să mă întorc cu confirmarea şi cu alte poveşti.

E vorba de Dâmbău, cel mai înalt vârf (1369m) al Munţilor Trascău din Apuseni. Din ce am înţeles, nu e numai un fel de belvedere (toamna şi iarna se pot vedea de aici: Muntele Mare, Masivul Vulcan, Vârful Găina, Biharia, Retezatul, Parângul, Sureanul, Făgăraşul) ci chiar ai şi ce vedea pe aici. În afara faptului că eşti pe munte. Zona Dâmbău cuprinde şi o parte din aria protejată Cheile Feneşului şi de asemenea este o zonă carstica importantă, cu mai multe peşteri şi avene, dintre care se distinge Peştera Dâmbau (1200 m lungime) şi Avenul Gemenele (cele mai multe informaţii sunt de aici, unde puteţi găsi informaţii şi despre acces). Ce e totuşi, atât de special la zona aceasta? Se numeşte Săruni şi are vreo doi ani. E vorba de un refugiu construit cu drag de nişte oameni sătui de oraşe şi mult prea foarte iubitori de munte.

Refugiul este ridicat din lemn, cu o structură de grinzi de fag, placată cu plăci OSB – plăci statificate presate, din aşchii orientate-interior, exterior, izolat cu vată minerală. Clădirea este acoperită cu şindrilă de fag, şindrilă pentru care voluntarii Trascău Corp au lucrat 10 săptămâni. (trascaucorp.ro)

Despre acest refugiu şi alte locuri din munţii Trascău, mai puteţi citi şi aici.

De ce îmi place mie locul ăsta fără să-l fi vizitat? Pentru că văd cu cât entuziasm şi dor merg oamenii ăştia acolo, cu câtă pace-n ei se întorc, cu câtă curiozitate apar noi persoane ce vor să ajungă la Dâmbău. Un loc numai bun pentru minţi şi suflete zbuciumate, pentru că liniştea din jur te face ca nou. Un loc departe de oraş, dar de unde mai poţi să arunci câte-o privire de dezgust spre urbea puturoasă.

Şi… mai pe larg şi mult mai amuzant despre Săruni şi chiar video:

Surse foto: Traian Brad, TrascauCorp

Şi ca să revin la titlu, mai jos puteţi vedea câteva imagini cu locurile care mi-au plăcut prin România (şi pe care chiar le-am vizitat şi fotografiat).

Încep cu Sibiul, locul care chiar îmi rămâne în minte cu calitatea de “turistic”.

Sighişoara. Văzută cam rapid, într-o zi de festival, dar cu impact pentru ochi, chiar dacă tălpile au fost rănie de străzile în construcţie.

Arefu, sat de munte în judeţul Argeş.

Cetatea Poienari. Cu peste 1400 de trepte de urcat până acolo. Şi ce vezi? Cetatea în sine nu e deloc spectaculoasă, dar peisajul de la înălţimea aia e minunat.

Barajul Vidraru. Bun de văzut la apus, cu vise pescuite.

Mănăstirea Curtea de Argeş. Monumentală

Arieşeni – un cuib de văzut în Munţii Apuseni

Groapa Ruginoasă, tot pe-acolo

Peştera Scărişoara – mult de mers pe jos, dar parcă merită! Sigur.

Timişoara – nu mai are rost să completez

No hai la… Cluj. La urmă, dar deloc aşa, pentru că acest oraş mă va caza cel puţin pentru următorii doi ani.

Diana Written by:

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *