Tag: trascau

January 5, 2012 / / de'ale cugetului

revelion, refugiu, revenire

Daca as putea m-as cuibari intr-o coaja de nuca
si mi-as inveli trupul jilav cu nervurile unei frunze…
Si atunci nu mi-as mai dori decat
sa nu vina veveritele…  (
Refugiu – Alex Petrescu)

Finalul unui an ca 2011, căruia am încetat să-i mai atribui invective și începutul unui 2012 – care ne găsește curioși și parcă abia așteaptă să fie descoperit – aceste câteva zile m-au prins undeva deasupra norilor, deasupra orașelor pe care le-am numărat pe-nserate, e drept, destul de blurate, că ochii nu-mi văd “ca la carte”, sub stelele pe care tot atunci încercam să le dibuiesc, exact de pe prispa locului unde din când în când aș vrea să trăiesc.

March 27, 2011 / / despre oameni
October 20, 2010 / / despre oameni

După mai bine de trei ore de urcat alături de un fel de zână a munților ce m-a invitat la Săruni și m-a cadorisit cu o pereche de pantaloni și-o pelerină, împreună cu un elev de 15 ani (eh, ce dezorientată eram eu la vârsta aia, dar aș mai face încă de două ori liceul) care văzut-am că-i destul de spiritual și scrie bine și cu un fost student europenist cu prea multe porecle și proaspăt trezit dintr-o feciorească; deci alături de ei am urcat trei ore și am ajuns la… i-aș fi spus în momentul respectiv Meca, dar mai bine sună Săruni.

Adică aici. Da, acum, în miez de toamnă, pe ceață și ploaie. N-am prins strop de cer senin și nici fir de rază de soare. Pentru că-s ca vremea. N-am putut ajunge în vară, dar cum am prins câteva zile libere și oameni dispuși să stea după oasele mele molcome, am reușit.  Și a meritat, în ciuda anotimpului parcă fără suflet. Sunt faine culorile toamnei văzute în timp ce încerci să tragi cât mai corect aer în piept. Și-s incredibile frunzele ce-și scurg pe fruntea ta stropii de apă. Iar când, în cel mai abrupt loc, îți întorci privirea în urmă, simți că nu ți-e tocmai bine, dar de insiști ai ocazia să vezi cum lași totul în urmă sub o pătură groasă de ceață. E ca și cum drumul pe care urci se scurge și orice loc prin care calci dispare odată ce-ți ridici talpa. Dacă încerci să vezi dincolo de metaforă și să te încarci, de aici pâna la muntele vindecă suflete nu mai e mult.

September 10, 2010 / / despre oameni

Leapşa de la tomata cu scufiţă mă îndeamnă să vorbesc despre locul meu preferat din România, dar spre ruşinea mea, am văzut atât de puţine locuri şi totuşi, drăguţe, încât mi-e foarte greu să aleg unul când sper că la următoarea plimbare pe plaiurile noastre să-mi schimb părerea. Ştiu doar cât de surprinzătoare e România.

Aşa că am să surprind şi eu şi am să spun care aş vrea să fie locul meu preferat. Pentru că am auzit atât de multe poveşti frumoase şi am văzut atâtea poze. Pentru că e atât de aproape de mine şi încă n-am ajuns. Şi pentru că sper să ajung cât mai curând şi să mă întorc cu confirmarea şi cu alte poveşti.