Ce-am mai scris prin alte părți

Pînă mai dau cu pana pe aici, că subiecte mi s-au adunat în cele mai ascunse și iscusite sertărele din minte, așezate în drafturi mărețe, pe categorii, vă las să citiți ce am mai scris prin alte părți. Tot cu sufletul, precum aș fi scris și aici:

• primul, scris pentru thesexist alături de un tip, doar că versus, numai că nu, e următorul:

Nu se simte bine în fața altarului, i se face rău de la lumânări și mirosul de tămâie, dar te iubește ca un nebun și știe că fără două verigi de aur nu te poate ține cu forța lângă el. Fuge cât îl țin picioarele, însă pe o bandă care se întoarce. Totuși, tot el e cel ce-ți vine sub fereastră sau ți se aruncă-n față, în genunchi, îngînă niște jurăminte în șoaptă și mai mult bîlbîite, dar îi simți și sinceritatea și rușinea, dar mai ales curajul de toreador cu care a luat hotărîrea de a începe drumul așteptat.

Îl sperie de la început, fie din respect fie din teama de prea multe responsabilități. Numai gîndul de a se vedea legat îl face să dispară înainte de a aduce tema în discuție. Iar gîndul că va fi legat, numai el știe de unde l-a extras. Că au fost alții înaintea lui, că are părinți supuși ori prieteni distruși, orice îi certifică faptul că un ștreang îl va urmări la scurt timp după ce va avea o mînă în plus. mai mult

• al doilea, pentru roportal.ro, unde scriu multe de tot, e despre păpușari și a venit pentru că m-am trezit eu într-o dimineață cu o cântare folk în minte, una despre păpușari, bineînțeles:

Cand incepe sa puna marioneta in scena, papusarul se retrage din tot ce credea pana atunci, trebuie sa aiba capacitatea de a-si ingropa mandria, dar nu si demnitatea. Insa atunci cand reuseste sa fie relativ inferior, dincolo de a deveni absurd, papusarul dispare si marionetele prind mai multa viata ca oricand. In fata acestui joc spectatorul se inchina. Inferioritatea isi pierde din nuanta, iar papusarul ar trebui sa-si revina imediat dupa spectacol, insa de cele mai multe ori acest sentiment revine prea repede, ori la iesirea din teatru ori pe strada sau intr-o cafenea, unde se poate intalni cu un actor adevarat, un pilon in mintea celui din urma. Actorul pare mai real pentru ca apare, pentru ca e el papusa din mainile unui papusar invizibil, urias, ascuns dupa o cortina stravezie. Si chiar daca arunca un aer de superioritate, de multe ori interpretat gresit de cel care manuieste marionetele, tot papusarul ar putea sa-i prevada urmatoarele gesturi si sa le inteleaga dintr-o simpla privire. Psihologia si limbajul trupului nu-i mai sunt demult straine. mai mult

• a treia, nu chiar ultima, dar e suficient aici, e o postare despre clovni, că tot parcă aș fi și eu un om ce se plimbă cu circul, om fără stare și cu zîmbete cioplite fără prea mult sens:

Clovnii sunt cei care iti apar in fata la circ, atunci cand adevaratele personaje, cele pentru care platesti, se pregatesc pentru spectacol. Vin cu nasul lor rosu si cu pantalonii largi in carouri, imbujorati, cu parul verde si cu buzele pictate si incearca sa intretina atmosfera. Multi ii considera de umplutura, insa cei mai mici sunt bucurosi sa vada cum din mainile unei fiinte colorate apare un catelus transformat din balon.

Clovnii sunt intr-o trupa de circ precum codasii la invatatura dintr-o clasa de scoala generala sau tocilarii in liceu. Sunt cei in care se arunca cu hartii si pe care se da vina la fiecare atentionare. Pentru ca au un zambet permanent, cei din jur au impresia ca nu ii deranjeaza nimic. Pentru ca scot sunete ciudate, toti ajung sa ii asocieze cu niste mascarici, chiar de zgomotele aduc mai mult a jale decat a haz. mai mult

Cam atît de prin alte părți, iar în curînd chiar de sub pana mea pentru acest blog. Să ne citim sănătoși.

sursa foto: flickr.com