M-am întors la Sibiu cu drag și dor, deși n-a trecut decât o săptamână de la ultima mea scurtă vizită. Aseară, însă, am reușit să mă simt ca pe vremea mea… din Sibiu. M-am revăzut cu un profesor, cu cea care mi-a fost colega doi ani la cămin și cu care nu am reușit să-mi termin încă poveștile, căci de fiecare dată când începem să depănăm amintiri, ne lungim la infinit.
Apoi, colegele mele de anul trecut, de la cămin, m-au luat cu ele la party-ul de după banchet, iar într-un final am ajuns în cuibul retro unde ne distram pe vremuri. Și a fost ca altădată. Cu dansuri nebune, fără gândul de: ce-ar zice lumea și cu ore târzii care ne-au prins pe străzile Sibiului.
Și parcă, atunci când te simți așa bine nici nu ți-e greu să te trezești dimineața. Și mai ai și un zâmbet uriaș lipit de tine. Am fost, așadar, foarte matinală. Am pornit spre teatru de unde mi-am luat acreditarea și invitațiile pentru FITS, apoi m-am cazat. Am gustat teatru cum am putut, toată ziua și am scris și aici. Iar în câteva ore, merg să văd primul spectacol de teatru de anul acesta, din Sibiu. Mi-e dor!
Revin curând cu fotografiile făcute azi!
Un mic bonus, despre FITS, ce scriam pentru Aplauze acum doi ani, când festivalul avea 16 ani:
N-am să vă povestesc despre o simplă scenă, despre o cortină mucegăită, despre un costum ros şi o mască veche.
N-am să vă spun nimic despre vreun rol minuscul, despre un joc fad sau o piesă eşuată. Pentru că nu am de gând să mint. Am să vă zic, însă, povestea unui festival de teatru, un festival în plină adolescenţă, o perioadă prolifică. O bucată din viaţă plină de noutate, experimente şi start în experienţe. Despre acest festival vreau să scriu, festival al inovaţiilor, ce-a împlinit 16 ani, ce-a crescut sub ochii organizatorilor, participanţilor şi spectatorilor.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a reuşit să ne metamorfozeze. Ne-a dat aripi de fluture şi agerime de furnică din primele zile. Ne-a rotit apoi în cele mai variate şi spectaculoase reprezentaţii stradale. De la păsări de lux, la mici orchestre venite din multe ţări, de la acrobaţi talentaţi şi dansatoare atrăgătoare, la doamne care se joacă cu focul, de la baloane uriaşe pe cer, la demoni şi îngeri ce-ntruchipează mitul lui Faust, toate acestea cu lumini şi jocuri ce nu ne-au lăsat o clipă să stăm în casă.
Pentru cei pasionaţi, teatre sibiene, casa de cultură, săli de sport, hale şi alte săli şi-au deschis porţile zi de zi pentru spectacolele indoor. Aşezaţi pe scaune, am aterizat apoi brusc într-o livadă cu vişini. De la un concert de muzică fado, am ajuns să vizionăm piese de teatru în limbi pe care nu le înţelegem, dar din care gesturile şi mimica sunt pe înţelesul tuturor. Ne-am aşezat liniştiţi pe omul pernă şi ne-am ridicat intrigaţi sau marcaţi.
Ne-am trimis sufletele în fabrica de iubire şi ne-am izbit de realitate, primind sufletele înapoi pline de întrebări. Ne-am odihnit puţin, sau chiar deloc oasele la clubul festivalului, unde seară de seară, pe ploaie sau nu, toată lumea s-a simţit bine.
Mici, bere, muzică bună şi dans, doar suntem români. Iar cei care nu sunt, au îmbrăţişat fără ezitare toate aceste obiceiuri. Acum festivalul acesta e la final, se pregăteşte de sfârşitul acestei partide, însă nu fără a ne invita să-i urmărim evoluţia în anii următori.
One Comment