Tot aud și citesc vorbindu-se despre colecții. Și întâlnesc colecționari…
Tag: amintiri
M-am întors la Sibiu cu drag și dor, deși n-a trecut decât o săptamână de la ultima mea scurtă vizită. Aseară, însă, am reușit să mă simt ca pe vremea mea… din Sibiu. M-am revăzut cu un profesor, cu cea care mi-a fost colega doi ani la cămin și cu care nu am reușit să-mi termin încă poveștile, căci de fiecare dată când începem să depănăm amintiri, ne lungim la infinit.
Apoi, colegele mele de anul trecut, de la cămin, m-au luat cu ele la party-ul de după banchet, iar într-un final am ajuns în cuibul retro unde ne distram pe vremuri. Și a fost ca altădată. Cu dansuri nebune, fără gândul de: ce-ar zice lumea și cu ore târzii care ne-au prins pe străzile Sibiului.
Și parcă, atunci când te simți așa bine nici nu ți-e greu să te trezești dimineața. Și mai ai și un zâmbet uriaș lipit de tine. Am fost, așadar, foarte matinală. Am pornit spre teatru de unde mi-am luat acreditarea și invitațiile pentru FITS, apoi m-am cazat. Am gustat teatru cum am putut, toată ziua și am scris și aici. Iar în câteva ore, merg să văd primul spectacol de teatru de anul acesta, din Sibiu. Mi-e dor!
Revin curând cu fotografiile făcute azi!
Un mic bonus, despre FITS, ce scriam pentru Aplauze acum doi ani, când festivalul avea 16 ani:
De ceva vreme visez că fumez. Bine, am visat iarbă în repetate rânduri, dar uneori şi visele parcă se adaptează condiţiilor, aşa că am continuat să visez ţigări normale. Pachete care mă aşteptau ca nişte indicii, dar de fiecare dată mă trezeam înainte să-mi inund simţurile în fumuri.
Nu-s fumătoare, dar îmi plac fumătorii. Mult. Nu acei care au casele şi hainele înecate în mirosul de tutun ori cei care se ascund de cei din jur şi se îndoapă cu gume şi alte înmiresmate, dar nici cei care ceşesc ţigări sau bombardează strada cu chiştoace. Îmi plac fumătorii serioşi şi visători, cei cu poveşti în genul cum m-am apucat eu de fumat la 15 ani, cum am fumat prima ţigară cu mama, cum am renunţat la fumat de prea multe ori şi cum m-am reapucat pentru că-mi place să fumez. 
În schimb, fumătoare pasivă sunt de foarte mult timp. În liceu eram printre puţinii nefumători din “gaşcă” şi toţi erau convinşi că până pe-a doişpea o să fiu de-a lor. N-a fost să fie. La facultate tot pe lângă fumători m-am trezit. Mereu a fost o plăcere să le ţin companie, mai ales la cămin unde aveam un loc special pentru fumat.
Zilele astea Timişoara stă pe buzele şi tastele multor bloggeri. Mai în glumă, mai în serios, mai oficial, mai mult neoficial, am fost şi eu invitată la ceea ce o să fie prin #timisoaranoastra.
Mi-am amintit de Timişoara cu drag când am văzut imaginea de mai sus, aici. Am avut-o wallpaper în toată clasa a 12-a, mi-am pus de mai bine de zece ori pumnii sub bărbie şi am visat la oraşul ăsta. Acum, când mă gândesc la Timişoara, mă gândesc la prietenie. Am puţini, dar buni prieteni acolo. Mă gândesc la oameni faini, iar aici intră câţiva bloggeri. Pe unii abia aştept să-i cunosc sau măcar să mă asigur că există. Că tot urlam într-o postare mai veche despre oamenii minunaţi pe care nu-i cunoaştem. Nu sunt interesată de discuţiile legate de comunitatea bloggerilor de acolo, sunt doar conştientă că sunt câţiva chiar tari, unii mai cinefili, alţii iubitori de lectură, de interneţi etc.
Se zice că scrisul se uită sau mai bine zis, modul în care scrii se erodează dacă nu-ţi pui zilnic condeiul în mişcare. E adevărat. Mă lovesc de asta de fiecare dată când încep să scriu după o pauză de zile, uneori chiar săptămâni (ruşine mie!). Şi nu numai că-mi vine mai greu să scriu, dar observ că de ceva timp doar în faţa calculatorului îmi mai vine inspiraţia. Numai cu tastele în dansul lor frenetic, fără degete strânse pe vreun pix.
Caligrafia se transformă treptat într-un „domeniu defunct”. Nu pot să nu-mi amintesc, o dată cu asta, o perlă a doamnei diriginte din liceu, care deseori ne întreba zâmbitoare: „Cine ştie să scrie frumos la calculator?” şi nu avea încredere decât în cei mai buni elevi. Ce vremuri!