La TIFF, cred că pe 4 iunie, am văzut la Cinema Arta un film care m-a adormit intens. Fiind mioapă și fără ochelarii de călătorie sau filme, m-am așezat mai în față. Prost loc, că acolo nu poți să sforăi, deși caprele din filmul despre care o să vorbesc mă puteau acoperi în voie. Sau râsetele din sală, dar atunci nu puteam să adorm, căci mi se agitau pleoapele cu fiecare zgomot.
Măcar am rămas lucidă și am plutit semi-atentă pe firul poveștii. Care poveste se referă la un sătuc din vârf de munte, cu oameni mulți și tradiții, crescători de capre, în general. Sătucul ăsta cu capre, aflu apoi, e unul medieval din vaile Calabriei. Bun.
Un moșneag, cioban simpatic, stă cu caprele pe câmp. Stând el liniștit, cu bărbia înfiptă în bâtă, mai că-i vine să tușească. Și tușește ușor până ce tusea îi sună oarecum apocaliptic.
Ciobanul nostru simpatic, cu tusea pe vine, merge la biserică, unde primește un praf ce s-a strâns pe podea (eu credeam că e tămâie, ortodoxia asta!), praf pe care îl bea foarte des, amestecat cu apă.
În patru timp este un film, semi-documentar, cu capre și nu numai, despre viață și elementele sale.
După ce l-am urmărit pe moș puțin, acesta moare liniștit în somn. Se naște apoi un ied, că deh, viață-moarte. Toate bune și frumoase, mai puțin zgomotele scoase de acest ied mic, care, plin de sânge și neputincios, cu cordonul încă strâns, se chinuie să se ridice.
Reușește și așa-i începe viața. Una plină de aventuri. Caprele sunt trimise la păscut, zilnic și, să nu uităm că o mare parte din film, devine cu capre, acestea fiind personajele centrale. Și-s multe și zgomotoase și lumea râde și nu pot dormi. Totuși, iedul ăsta, prin “ragetele” sale, parcă poartă în sunete tusea moșului răposat.
Reprezentarea filmului redă prin lirisme și alte metafore ciclurile vieții care se repetă, însă și tradițiile unui loc uitat de lume, dar pe care e minunat să le descoperi, chiar și de la distanță, stând lejer într-un scaun confortabil dintr-o sală de cinema, cu zeci de oameni în jur, care râd și parcă devin iezi.
Titlu Original: Le quattro volte
Tara: Italia, Germania, Elveţia, (2010)
Regia: Michelangelo Frammartino
Cu: Giuseppe Fuda, Bruno Timpano, Nazareno Timpano
Durata: 01h: 28m
Festivaluri: Cannes 2010 (Quinzaine des Réalisateurs), San Sebastian 2010
sursa foto: tiff.ro
One Comment