Cei care intră mai des pe blogul ăsta știu că scriu la fiecare final de lună câte o postare menstruală despre luna ce trece sau a trecut. Mereu am scris la timp, chiar dacă uneori îmi aminteam abia în primele zile ale lunii următoare. Acum, prinsă de sesiuni, festivaluri, munci și alte scuze, dar și fără prea mult chef de postări retrospective, am cam ratat-o.
Totuși, pentru că mi-am promis să scriu despre 12 luni, n-o las pe tușă și chiar dacă vine la jumătatea lui iunie și nu mi-s toate foarte proaspete în amintire, am să încropesc câteva rânduri (fără a mă lăsa influenţată de iunie, căci fiecare lună în iunie rândurile postării ei moare).
Înainte de toate, luna mai mi-a fost ca vremea de care am avut parte în luna respectivă. A venit cu dușuri calde-reci, poate ca să mențină mințile rătăcite pe linia de plutire.
Mai a fost luna în care am văzut două vise împlinite, două dorințe, una muncită, alta iubită. Nu-s ale mele, deși am fost prin zonă și m-am bucurat. Este vorba de conferința PRbeta și nunta aceea de care povesteam într-o postare mai veche. Deci a fost luna în care m-am bucurat sincer, pentru alții, în care am văzut cum se pot realiza lucrurile în care crezi.
Luna mai a mai fost și luna ce a început cu un 1 mai destul de atipic, primul departe. Departe de prieteni, departe de oamenii cu care am fost obișnuită și departe de oameni în generali, că am petrecut-o între patru pereți închiriați. Poate a fost 1 mai-ul ce prevede un an întreg. Oricum, de cele mai multe ori ziua asta o petreceam cu oameni dragi la grătare, prin natură, cu barca ori cu o prietenă dragă în pustietatea de pe malul mării.
Mai a mai fost și luna cu “terapie” și petreceri. Cu regăsiri, minciuni și pierderi. Cu dezamăgiri, c-așa mi-e anul. Cu doza-mi specifică de naivitate. Cu așteptările prea mari de la cei din jur. Dar cu pași suficienți de puternici cât să nu rămân în loc.
Am început luna, să spunem, în liniște, asta ca să mă obșnuiesc cu ce a urmat, o tură sănătoasă de linișite înainte de furtuna drumurilor. Drumuri la nunți, drumuri la festivaluri și la examene, drumuri care parcă nu se mai termină.
Pusă pe tren, cum se pare că-mi stă bine, m-am pornit în luna mai să redescopăr un oraș-poveste și să descopăr niște mistere ale țării ăsteia de care habar n-avem. Împreună cu alte bloggeriţe, pe care mi’a făcut plăcere să le revăd sau să le văd pentru prima dată, fără monitoare pe post de intermediar, am rămas mute în faţa farmecelor, atât medievale, cât şi cremoase.
Mai a fost luna al cărei sfârșit l-am așteptat mai cu nerăbdare decât mi-am așteptat ziua de naștere, căci la sfârșitul acestei luni, an de an, începe festivalul de teatru de la Sibiu, festival la care am fost și tura asta și care mi-a încărcat mintea și nu numai, cu spectacole, oameni faini, dedicați, prieteni vechi, străzi și mai vechi plus o doză de amintiri de care aveam nevoie.
Mai a fost luna în care mi-am redescoperit Sibiul drag şi-am suspinat pe trenul ce mă aducea de la Cluj la Timişoara după un examen scurt.
Be First to Comment