Someday we’ll fall down and weep and we’ll understand it all. All things.
Aş vrea să fie ăsta motto-ul lunii iulie, luna meta-analizelor şi a traiului mai mult în minte, printre cele mai indecise sinapse care trag sforile şi nu lasă omul liniştit, departe de gândurile căutătoare de sensuri prea tulburătoare.
În luna iulie, într-o vară care nu mai e ca vara, într-un oraş care nu mai e deloc pufos, cu zen lipsă, dar cu bagajul pregătit pentru lecţiile ce s-au adunat pe nesimţite, observi cum pentru prima dată ţi-au dispărut minutele naţionale, iar singurele persoane care îţi bat la uşă sunt cele care greşesc apartamentul, cele cu sondajele, altele din partea unor “organizaţii” sau vecinul de sub pe care-l inunzi, pare-se.
Luna iulie te aruncă într-o luciditate din care parcă ai vrea să scapi şi singurul lucru de care te poţi prinde este iar idealismul, conceptul stupid de care ţi se îndrugă să te lepezi.
În iulie decizi că vrei să zbori din nou, nu înainte de a-ţi pune pentru o vreme răbdarea la încercare.
Luna iulie e luna introspecţiilor pe care eviţi parcă să le mai pui pe hârtie. Şi a articolelor pe care nu mai ai vlagă să le scrii, că ţi s-a frânt din nou pana. E luna în care alegi să schimbi ceva în căutarea liniştii ce pluteşte departe de tine. Şi luna în care te priveşti ieşit din tine, ba te pui la zid, ba te îmbrăţişezi, încercând să aduni nişte sensuri. E luna în care balanţa nu mai ştie încotro să încline, deşi-şi cunoaşte greutăţile.
Iulie e luna în care încerci să dai credite instinctelor, însă te zbaţi între gândurile ce par dintr-o dată logice. I’ve got a heart full of mind îţi vine să urli, încercând să îngâni un suflu stăpân pe situaţie, dar îţi dai seama că statornicia nu se află în al tău dicţionar. Iulie e luna în care ţi-e tot mai dor de lucrurile lăsate în urmă din prea mult entuziasm pentru ceva nou, dar şi cea în care înveţi să-ţi accepţi firea uşor confuză.
One Comment