Cafeaua cu folk din dimineața aceasta a avut un gust demidulce. Băieții de la Plus Noi au fost matinali și au cântat la Art Cafe Downtown câteva melodii de pe proaspăt-lansatul album “Demidulce”.
Au cântat și două cântece crude (Monolog și Am iubit), iar de pe cel de-al doilea ne-au bucurat atât cu deja cunoscutele melodii la mișto “In the ghetto” și “De Amor”, cât și cu unele dintre cele care se cântă tot dimineața, dar la finalul unei nopți petrecute în jurul focului, cu chitarele în brațe și versurile despre natură și dragoste pe buze, melodii precum Lacrima din scrumieră, Orice ar fi sau Călător – moment de răsfăț pentru mine, căci mi-au dedicat-o iar, să mă îndatoreze, zic ei. Eu le mulțumesc și aici și nu mă mai lungesc cu vorba, vă las cu câteva fotografii și o melodie de pe același album.
Povestea cu prieteni și atât continuă! Plus Noi mai pot fi ascultați astăzi la 17:00 la Teatrul Prichindel, după a doua parte a concursului de folk.
Organizator: Consiliul Județean Alba
Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown
Be First to Comment