Plus Noi există!

Aseară i-am ascultat iar pe băieții de la Plus Noi, care-au cântat la Prichindel, după a doua parte a concursului.

Am așteptat recitalul ăsta cu emoție și entuziasm. Emoție pentru ei și pentru cei din sală, care urmau să-i asculte pentru prima dată, entuziasm pentru energia și uneori nostalgia ce muzica lor o oferă ascultătorilor. Lucruri de care avem nevoie.

Scriam zilele trecute că abia aștept ca bloggerii care vin la festival să-i audă pe cei patru băieți cu o chitară (sau cinci cu două chitare, căci i-a acompaniat și Marius Popa), pentru că eram sigură că o să le placă. Și cam așa a fost. Vezi aici, aici și aici și nu numai.

Când am citit articolul scris de Andrei m-am bucurat și revoltat în același timp. Mi-a plăcut să-l văd interesat de formație și m-a intrigat ce spune despre felul în care se promovează sau, mai bine zis, de faptul că nu știu să se vândă. Trupa chiar așteaptă cu interes sugestii.

Cât despre prezența lor pe Internet, trebuie doar să cauți cu atenție. E drept, au blog pe blogspot, dar de care se folosesc de fiecare dată când au ceva de anunțat. Tot aici se găsește un playlist cu toate piesele de pe primul lor album, Cântece Crude.  Aproape toate melodiile lor se găsesc și pe Trilulilu și Youtube, unde se sunt și multe filmări de la concerte, realizate de cele mai multe ori de prieteni, căci pe asta se bazează Plus Noi și dintr-o poveste despre prietenie și-au început existența muzicală.

Pe de altă parte, ca blogger, scriu despre Plus Noi, adăugirea din pânzele muzicii folk, cum îmi plăcea să-i numesc, cam de la începuturile lor. Lansarea lor se petrecea acum doi ani în cadrul festivalului “Ziua de Mâine”. După un an au cântat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în cadrul aceluiași festival. Au fost apreciați cu ropote de aplauze. Ba mai mult, dincolo de toate articolele pe care le-am scris despre ei și care se găsesc foarte ușor, mai este și o variantă video prin care puteți afla mai multe despre ei. Una tot de la începuturi.

Plus Noi există! Și stați aproape de Ziua de Mâine și cu urechea lipită de folk, căci grupul ne pregătește o surpriză pentru ultima seară de festival.


P.S.- ce mai trece prin mintea lui Padre (responsabil în mare cu muzica și versurile cântecelor crude și demidulci), auzită ieri la cafeaua cu folk:

De jale

Deja mi-e dor de tine
Deja doare
Deja Vu

Organizator: Consiliul Județean Alba

Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall, Art Cafe Downtown

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *