Lecţia adevărului

“E atât de simplu să fii erou atunci când nu ai nimic de pierdut” (E. O. Ohanesian)

În numărul acesta al « Sibiului UniversitaR« (publicaţie a facultăţii de jurnalistică ce mă are pe post de redactor – şef), am scris un articol despre o organizaţie studenţească din Sibiu. Am obţinut informaţiile online, de la preşedintele asociaţiei, student şi el. Apoi, când ne-am întâlnit şi m-am prezentat mi-a zis : nu ştiu de ce, însă mă aşteptam să fii mai mică şi mai vorbăreaţă !…
Nu de puţine ori m-am întrebat ce caut eu la jurnalistică. La capitolul curaj mai am de lucrat puţin, voce pentru radio n-am, gura nu-mi merge cum se spune că ar trebui să-i meargă unui jurnalist şi mai sunt multe aici.
Cum sunt de fapt jurnaliştii ăştia ? E bine da, să suferim de logoree, însă uneori şi aici tăcerea e de aur. Prost şi degeaba, mulţi vorbesc. Dar… de ce trebuia să fiu şi mică ? Ca să mă strecor mai uşor şi să ajung în cele mai ascunse locuri… metaforic vorbind, da, acolo vrem să ajungem, să primim cheile cu care să ne prezentăm apoi în faţa porţilor secretelor.
Idealism. Adeptă a cărui sunt cu desăvârşire. Şi tocmai de asta mă întrebam ce caut eu la jurnalism. Când mă uit în jur… şi nu e nevoie să îmi arunc geana până la Bucureşti, văd şi aici, sub ochii mei cum se face presa. Şi aş putea spune din nou că mi-e rău. Mă declar non-conformistă. Atunci cum aş putea să mă conformez eu unor norme… unei prese parţial libere ? Da, veţi spune că asta zic acum, că-s tânără, liberală şi încă am scopuri nobile şi că odată ajunsă într-un loc bun nu-mi va mai păsa peste ce calc ca să mă menţin acolo. Nu vreau să cred asta şi nu vreau să se întâmple asta. Cumva – cumva, mă voi lupta eu să-mi conserv ideile.

Amintiri din portbagaj

Din fericire, în ultima perioadă au început să vină la noi la facultate tot mai multe personaje care au ceva de spus, scriitori, jurnalişti, oameni care, pe lângă profesorii noştri, ne pot da scurte lecţii şi mai ales lecţii de viaţă. Dacă săptămână trecută Eric Frattini ne spunea cât de importantă este documentarea în meseria unui bun jurnalist şi îi trimitea pe cei ce nu sunt capabili de aşa ceva la medicină sau la alte facultăţi, săptămâna aceasta a venit rândul jurnalistului Ovidiu Ohanesian să-i trimită în alte părţi pe cei ce vor jurnalism fără adevăr. Doar jurnaliştii trebuie să fie slugile adevărului !
Ovidiu Ohanesian şi-a lansat cu această ocazie cartea “Amintiri din portbagaj – din culisele unei diversiuni – răpirea din Irak”.
Carte al cărei mesaj ajunge unde trebuie dacă îl lăsăm să pătrundă, dacă deschidem ochii mari. « Am decis să public cartea în momentul în care cenzura şi poliţia politică au întrecut orice măsură«, a spus autorul.
Mesajul cărţii este : Iată cine ne conduce astăzi, iată de ce sunt ei în stare pentru a-şi păstra ciolanul !

Răpirea din Irak reprezintă mult mai mult decât o simplă răpire, Ohanesian susţine că aceasta « este, a fost şi va fi mereu actuală în societatea românească« .
Sunt multe de zis despre această carte care pe lângă vaste informaţii despre timpul forţat petrecut în Irak conţine şi dezvăluiri şocante despre cei ce ne conduc, dezvăluiri ce de multe ori nu se vor auzite. Conţine în plus fotografii, biografii şi documente. Sunt multe de zis despre carte, dar încă nu mă avânt căci nu am lecturat-o cap coadă încă.

« Adevărul merită rostit în momentul când ştii că nu ai nimic de pierdut« (I. Dur)

Cartea aceasta şi cele ce vor urma ni se adresează nouă, tuturor, oamenilor simpli, celor ce le pasă, celor ce pun adevărul mai sus de orice. Dar nu ştiu cine pune adevărul atât de sus precum o face acest om !
El susţine că nu se teme, că nu are nimic de pierdut şi tocmai de aceea nu renunţă la divulgat şi demascat, nu renunţă la descoperirea adevăratelor feţe ale puterilor ce ne înconjoară. « N-am nimic de pierdut ! Eu le-am spus : aţi făcut o mare greşeală, m-aţi lăsat în viaţă«, a menţionat O. Ohanesian.
Informaţiile oferite de acesta au atras atenţia şi întrebările celor prezenţi la lansare. Majoritatea tinerilor. Pentru o supravieţuire spirituală, el precizează că merită riscul de a-i informa pe cei tineri şi speră ca noi, cei tineri să avem norocul de a nu mai fi nici minţiţi, nici manipulaţi. Greu de crezut şi de realizat, la cum curg lucrurila azi, la cum percepe lumea totul, la ce vrea să perceapă, ce vrea să creadă, în ce vrea să se încreadă. Oamenii se încred în adevărurile lor. Mici adevăruri, false adevăruri. Acest luptător pentru adevăr şi dreptate nu va înceta să trâmbiţeze. Şi foarte bine face, pentru că mereu se găsesc oameni care să rămână marcaţi. În special tineri. Dar nu numai, iar aici vreau sa amintesc unele lucruri spuse de profesoara de franceză, Ileana Marinescu, care a fost şi ea prezentă la lansare şi şi-a exprimat la final emoţiile şi sufletul impresionat : « Niciodată nu mi-am simţit plenar propria nimicnicie şi pentru asta vă mulţumesc. Am impresia că sunteţi o altă specie« .
Şi într-adevăr, în lupta pentru adevăr, doar persoanele care aparţin « altor specii« triumfă. Pentru că e un câştig continuu să ştii că lupţi pentru adevăr.

Cât de mult îl adoram pe Gelu Ruscanu în liceu… Şi încă mi-e drag. Păcat că nu e real, păcat că tot mai puţini deschid ochii în faţa „ielelor“. Şi tocmai de aceea mă simt atât de mică atunci când văd că mai există astfel de oameni. Şi că se ocupă de presă. Cu idealurile mele în gând, l-am ascultat şi m-am bucurat. Deşi ceea ce a spus este înfiorător. Dar aceasta e o particularitate a adevărului pur. Iar acest om a văzut ideile pure.

“The pure and simple truth is rarely pure and never simple” O. Wilde