N-avem timp?!

Sau cel puţin eu n-am. Cred că nu am ori nu ştiu să-mi fac. Mă gândeam că-n 2010 lucrurile se vor mişca mai domol, dar parcă tot mai repede zboară. Timpul? Acelaşi grăbit şi aspru duşman pe care-l ignor în continuare.
Octavian Paler spunea că avem timp.

avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretam ce-am scris.

Avem? Unii spun că se găseşte pentru orice timp, oricând, doar că ne e prea lene. Sau că am avut timp şi l-am irosit degeaba. Mai are rost să scriu despre cât de grăbiţi suntem? Ori să trec, tot din grabă, mai departe? Despre cât de greu mi-a fost să dau click pe “new post” nici nu mai zic. Însă pentru citit şi scris (după cum intenţionat am şi selectat bucăţica din frumoasa zicere a lui Paler) trebuie să îmi fac mereu timp. Vreau, nu vreau. Citeam zilele astea undeva că trebuie să scrii chiar şi atunci când nu vrei să scrii!

• nu mai avem timp să citim şi când zic asta, mă refer la CĂRŢI, nu la broşuri şi pliante, nu la ziare pe care oricum nu le mai citim de mult cum se citeau ziarele, ci online (de altfel, multe nu ne mai permit asta, că “renunţă” la ediţia print), nu la bloguri sau liniuţe de pe twitter. Ştiu, veţi spune că citiţi. Şi vă cred, şi eu o fac, cât şi cum pot, dar nu ca până acum.

• nu mai avem timp să ascultăm muzică. Să stăm întinşi şi doar să ascultăm, să admirăm şi să visăm pe muzică. Să apreciem un sunet, un riff, un vers, să fredonăm. Poate nici măcar sub duş. Şi parcă nici nu mai prea ascultăm muzică de calitate. Dar nici nu se mai face. Eu cel puţin nu mai ştiu ce să ascult. Şi când mi se întâmplă asta, mut pe guerrilla. E mai ok decât alte radiouri, dar uneori o dă de gard cu muzica.

• nu mai avem timp să scriem. Aici bloggerii nu vor fi de acord. Pe blog toată lumea găseşte timp de scris, căci până la urmă aici alocăm destul de multe bucăţi ale duşmanului fugar. Dar scrisori ne mai scriem? Nu, că scriem mailuri şi sms-uri! E ok şi aşa, doar suntem în era aia, ştiţi voi!… Scrisorile au murit de ceva vreme. Totuşi, nu poţi pipăi un mail. Nici să-l miroşi, nici să-l arzi la nervi (îi dai delete/spam). Dar să scriem lucruri simple, naturale, personale? Lucruri de nepublicat. Zilele trecute mi-am găsit jurnalul din liceu (a9a şi-a 10-a, apoi am renunţat). Sincer, m-am speriat. De cum eram şi cum m-am schimbat, de cum am crescut. M-am speriat de ce îmi doream atunci comparativ cu ce am astăzi. La ce viaţă speram şi ce griji, de cele mai multe ori puerile, aveam. Şi m-am redescoperit. Multe lucruri şi reacţii actuale am reuşit să mi le explic pe baza evenimentelor relalate în jurnal.

• nu mai avem timp de prieteni(i). Probleme, griji, treburi şi alte priorităţi ne izbesc şi tocmai când ne sună prietenii să ne cheme la o bere spunem NU! Dar prietenii nu sunt doar cei cu care ieşi la bere, sunt şi cei de care ai uitat, luat cu atâtea pe cap. Sunt cei cărora nu le-ai mai dat un semn de ceva vreme, cei pe care nu-i mai observi când treci pe lângă ei pe stradă, cei pe care nu-i mai cauţi, pentru care nu mai ai timp. Dar sunt şi cei care te înţeleg, care insistă şi care aşteaptă şi aşteatpă… Cât despre prietenie, cred că tot de atenţia acordată depinde. Că de o definiţie nu-s capabilă şi nici nu ştiu când am să fiu, atâta timp cât cea ştiută se tot demontează.

• nu mai avem timp de familie (părinţi). Mereu pe capul sau în preajma noastră (dacă suntem norocoşi să-i avem în jur). Sunt părinţi şi părinţi, e clar. Aproape sau nu, apropiaţi sau mai puţin, dar parcă tot la mai mare distanţă. Nu ne mai cuibărim în braţele mamei (doar nu mai suntem copii) şi parcă nici ea nu ne mai îmbrăţişează ca altădată. Sunt şi excepţii. Eu mă bucur de excepţie, dar timp nu prea am. Aşa că, trăiască vacanţa!

• nu mai avem timp pentru învăţat. Şi poate nici nu ne trage firea. Lăsăm pe mâine, acest etern reper temporal; amânăm, procrastinăm. Avem prea multe de făcut, mereu prea multe, nu mai ştim cum să ne organizăm, să împărţim puţinul timp ce ni se scurge printre degete. Nu mai avem entuziasm şi parcă nici nu ne mai implicăm atât. Nici să învăţăm din greşeli nu mai avem timp, greşim şi uităm prea repede. Sau măcar din greşelile altora. Le judecăm şi-apoi le neglijăm sau pur şi simplu le ignorăm.

• nu mai avem timp să iubim. Să-i iubim. De ceilalţi e vorba! Nici suflet suficient de deschis. Am devenit ignoranţi şi egocentrici. Să ne fie nouă bine! Sau poate, ne împiedică doar distanţa. Dar de multe ori creăm distanţe şi bariere psihice. N-avem timp să-i lăsăm pe alţii să ne pătrundă universul, să ne cunoască. Şi nici să ne-aruncăm în alte braţe uitând complet de griji.

• nu mai avem timp să călătorim. Suntem încătuşaţi parcă în scaunul de la birou şi apoi pe fotoliul din faţa televizorului, scaunul pe roţi din faţa monitorului sau în cel rotund şi înalt din faţa barului şi prea puţin pe o bancă în parc. Eu n-am văzut nici din România prea multe părţi, poate chiar pe cele mai faine le-am ratat, ce să mai spun de ineditul de dincolo de graniţe? Intervin, e drept, şi alte aspecte pe lângă timp.

• (nu) mai avem timp pentru noi. Aici depinde de ce înţelege fiecare prin timpul pentru sine. Un SPA, o piesă de teatru, un film, o carte, o îmbrăţişare, o plimbare, o zi departe de toate, puţină singurătate (pentru minte, cuget şi trup) ori din contră, timp petrecut cu cei dragi aproape.

Lista ar putea continua. Nu ştiu cât de înţeleasă sau valabilă poate fi. Nu ştiu pentru ce aţi vrea voi să aveţi timp sau pentru ce nu veţi renunţa niciodată să vă oferiţi timp. Eu fur câte puţin timp din toate, poate de multe ori prea puţin. Timp pentru vise încerc să-mi fac mereu. Dacă nu pentru împlinirea lor, măcar pentru a le ţine cât mai aproape.

avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm

Voi… pentru ce (n-)aveţi timp?