“Nu sunt un copil rebel”

Pentru că tot scriu profiluri pentru Cuvinte online m-am gândit să postez aici primul portret făcut de mine unei colege, anul trecut pe vremea asta.

Două săptămâni de când am văzut-o n-am ştiut dacă e băiat sau fată. E tunsă mai scurt decât pare, fără podoabe şi haine strânse de trup, foarte lejeră-n vestimentaţie şi mai ales naturală. Cum toate fetele-şi fălesc buzele-n ruj şi-şi arcuiesc cum pot mai tare genele, ea apare şi ne surprinde cu o doză de energie naturală. Un tricou uşor lărguţ, blugi şi adidaşi, rucsacul în spate. Şi atât. Simplu.

Ea e Kati, viitor jurnalist. Mereu grăbită, apare val-vârtej când nici nu te-aştepţi alergând spre câte o conferinţă de presă. Sunt aproape doi ani de când lucrează la radioul facultăţii, Radio Antena Sibiului, într-un cadru foarte prietenos. Îi place ceea ce face, spune că i se potriveşte, însă fiind o fire nestatornică, simte nevoia de altceva. De ce, nici ea nu ştie încă. “Cel mai nasol lucru la mine este faptul că mă plictisesc repede. Mă simt ca un copil de trei ani care se joacă cu un lucru după care vede ceva mai fain şi lasă jucăria pe are a avut-o şi pleacă… Mi-e frică să nu mă las de meserie, că m-am plictisit”, mi-a spus Kati.

Kati, pe numele întreg, Katalin Gyarfas, s-a născut în Braşov în 1987. Din 2007 este studentă a Facultăţii de Jurnalistică din Sibiu. Îi place Sibiul, e un oraş în care simte că se regăseşte.

De la Mădălina Manole la Duran Duran

Ascultă muzică bună pe care o selectează în funcţie de starea sufletească, anotimp, printre preferinţe regăsindu-se Cher, Duran Duran, Eros Ramazotti, Kelly Clarkson, Kim Wilde, Pet Shop Boys. Totuşi, nu se sfieşte să-mi spună că o ascultă cu plăcere şi pe Mădălina Manole. Vă mai amintiţi de fata cu părul de foc? Lista de filme îi este la fel de variată, preferă filmele cu vampiri şi urmăreşte seriale precum Grey’s Anatomy, Seinfeld, Friends, Dr. House. Îşi aminteşte că prin clasa a VIII-a mai degrabă se uita la Tânăr şi Neliniştit decât să arunce ochiul pe carte.

Vremurile s-au schimbat. Kati îşi dă silinţa, iar acest lucru se vede prin rezultatele bune la examene, cât şi prin rolul pe care îl are la radio. Nu stă nicio clipă. Viaţa ei e într-o continuă mişcare, parcă ar vrea să păcălească timpul, dar să nu uităm cât de rapid şi viclean este el.

Când vine vorba de lectură, Kati are aceeaşi problemă. Se plictiseşte repede. Preferă volumele de aventuri, incitante, care să nu o lase să închidă cartea după câteva pagini. “Citesc doar dacă titlul mi se pare interesant, iar dacă după 100 de pagini e tot plictisitor, o las baltă”.

Dependentă de prieteni

Un chip senin, de copil şi o voce foarte plăcută. Nici nu poţi să te superi pe ea. Te face să zâmbeşti cât ai clipi. Este o fire veselă şi foarte prietenoasă, de încredere cu care oricine s-ar putea înţelege. Prietenii o văd o fire spontană, uşor sentimentală, plină de energie, mereu optimistă, respectabilă şi respectoasă. Şi să nu uit, zburdalnică. Ea glumeşte, zicând că sunt nişte linguşitori. Îşi consideră prietenii nişte nebuni simpatici care uneori o mai calcă pe nervi, însă are nevoie în permanenţă de ei, fiind acel gen de persoană care e mereu înconjurată de prieteni, niciodată singură. Depinde de prezenţa oamenilor. “Nu pot să stau singură nici măcar o jumătate de zi. Mor de plictiseală, mă enervez şi nu-mi găsesc locul. Sunt puţin claustrofobă, dar nici prea mult spaţiu nu e bun. Am nevoie să mă bag în seamă cu oamenii că altfel viaţa nu are rost pentru mine”, povesteşte Kati.

Pe de altă parte, are ca tot omul, defecte, mici scăpări. Se enervează şi explodează repede, iar nu de puţine ori exagerează. Prietenii spun că îi place scandalul. Doar trebuie să-şi alimenteze mereu energia.

Nu sunt antisistem. Sunt chiar obsedată de sistem.

Pentru că nu are o fire comună, nu e o persoană pe care o vezi la tot pasul şi poate pentru că nu intră în tiparul celorlalte fete, unii o văd antisistem şi o numesc “copil rebel”. Din contră, Kati se declară a fi pro sistem. “Nu sunt antisistem. Sunt chiar obsedată de sistem. Îmi plac foarte mult regulile şi nu îmi place să le încalc. Mă simt nasol dacă fac greşeli. Chiar am mustrări de conştiinţă”, chicoteşte ea.

Nici copil rebel nu se consideră deşi recunoaşte că îi place să se dea în spectacol, să-şi binedispună prietenii, să atragă atenţia prin “ciudăţenia” felului ei de a fi. “Nu sunt un copil rebel. Îmi place să mă dau în spectacol. Ăsta este adevărul. Şi nu poţi să fii în centru dacă nu ai ceva ciudat la îndemână, să ai o privire ca şi cum nu ai avea nimic de pierdut”, îmi spune Kati şi parcă-i observ privirea zburând spre nicăieri.

Diana Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *