Ieri a fost ziua vederilor şi a revederilor. Am ajuns prin capitala noastră de judeţ cu ceva scopuri veterinaro-shopingăristice. De puţine ori când merg în oraşul – cimitir al liceului meu – se întâmplă să nu dau de cineva cunoscut, iar dacă e şi vacanţă, musai să mă arunc la o întâlnire cu măcar o mică parte din foştii colegi de liceu.
Nu ştiu cum s-a făcut, dar de când am terminat liceul, niciodată nu am mers cu ei într-un loc ales de mine. Numai tura trecuta ştiu câte mutre s-au făcut be baza alegerii mele. Eeee, acolo nu-i place lui X, eee ăla e bar de roacheri(fost!) şi câte alte bla bla. “Bun, nu-i nimic, mergem unde vreţi voi, că până la urmă eu am venit de pe marte să vă văd, se presupune deci că mi-e cam indiferent”.
Aseară au ales Alegria, nici nu ştiu dacă aşa se scrie, un foarte-club de fiţe din Alba Iulia, unde-am acceptat să merg pentru că a fost seară retro şi asta mi-aminteşte de un fost loc fain din Sibiu unde ne retro(ă)iam cât puteam anii trecuţi. După o bere şi-un şniţel-pui savurat pe-o bordură cu-o prietenă bună, o iau spre clubăreală. Asta nu voia să vină cu mine la fiţele retro pentru că avea hanorac pe ea şi geantă cu cap de mort; am tras de ea până la taxi, dar şi-a mai găsit câteva motive şi-am lăsat-o. I-am zis totuşi că nici pantalonii mei în carouri şi bluza de iarnă nu se asortează.
-Bine, vin, le spun colegilor, cum vă găsesc?
–A, e uşor, au renovat şi e mult mai mic acum, imposibil să nu ne vezi!
Ajung acolo, iar la câtă lume era doar în afara clubului, chiar mă gândeam că înăuntru nu mai era nimeni. Da’ de unde, plin ochi, du-te la trupă dacă ai cum! Noroc că am dat de un fost coleg la intrare. Ce să mai zic că luminile m-au torturat de când am făcut primii paşi şi era cât pe ce să mă culeagă lumea de pe jos. Şi nu de uimire, dar sunt al naibii de nepotrivit şi din senin puse bordurile în rerenovata alergie. Nevermind it, găsesc trupa, toate bune, dau cojoacele jos de pe mine şi încerc să mă adaptez dansând. După câteva minute observ că numai eu dansam din gaşcă, restul mişca încet picioarele şi cam atât. Eu nu ştiu să stau aşa frumos, aşa că m-am sprijinit de o bere. Apropo, al naibii, ca în orice bodegă de-asta luxoasă, berea e aşa miiiică şi scumpă, draga de ea, încât îţi vine s-o laşi la bar.
Merg la baie. Deci de-abia acum începe circul. Acolo era prea plin, fum şi destul de întuneric când nu-ţi clipeau isterizate în ochi zecile de lumini roş-albe. Plin de fete, una şi alta. Care mai de care mai sulimenită şi fercheşită. Ameţită de culori şi sclipici (că de la bere nu-mi permiteam) m-am aşezat pe o semi-canapea pentru fetele cochete care aşteaptă la budă şi-am urmărit forfota licăritoare.
Am observat că se poartă tocurile extra lungi, părul foarte întins şi fără niciun, dar chiar niciun fir rebel, botul prea colorat şi ochii aproape vineţi. Nimic nou. A, nu mai există fuste, ci doar nişte cămăşi puţin mai lungi strânse cu o curea să nu pară prea lungi. Lumea murea de cald şi numai eu mi-am permis să-mi ud faţa cu apă rece, altfel aş fi văzut câteva măşti scurgându-se prin chiuvete. Nu, că n-am nimic cu persoanele care se aranjează, care pun preţ pe aspectul fizic, dar ce am văzut acolo mi s-a părut depăşit. Adică n-am văzut nicio fiinţă retro. Ştiu că nu e bal mascat, deşi, mai degrabă, aşa părea. În schimb, foarte multe puicuţe fotomodele de 14-15 ani şi o turmă de bărbaţi cu salivă de pedofil.
Na, cam atât cu alergia. Am încercat totuşi să mă simt bine, măcar pe câte-un rock n roll megamix şi mai ales că n-am mai dansat din ’44. Io aveam oricum altă impresie de seară retro, dar cred că numai eu, pentru că şi dj-ul mai scăpa câte o hausă printre muzica retro care era oricum un fel de muzică veche mai puţin dansantă şi mai mult mixată.
Be First to Comment