„Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!” – e gândul urlat la intrare în Timişoara şi unul dintre „strong motivele” evenimentului. Şi e firesc. Despre ce s-a întâmplat sâmbăta asta la Timişoara s-a scris deja pe prea multe şi cunoscute bloguri. Poate-i puţin mai mult deplasat să compar întâlnirea şi plimbarea bloggerilor în Timişoara cu începutul revoluţiei, dar de câteva zile mă bate gândul ăsta.
Ce-ţi trebuie pentru o mini revoluţie turistică? O ţară ca România cu toate frumuseţile ei. Un ministru al turismului ca al nostru, asta ca să te facă să te revolţi. Un oraş ca Timişoara care te poate convinge să mergi mai departe. O iniţiatoare precum Corina Georgescu şi proiectul ei, blogul de turism. Nişte organizatori precum Nebuloasa, Cristina şi Dani. Pe Dan Cărămidariu drept ghid, pentru că nu ştiu dacă se găseşte altul măcar pe jumătate de implicat. Mai bine de 40 de bloggeri din ţară, oameni faini, curioşi, entuziasmaţi, care nu iau oboseala în seamă şi merg mai departe în (re)descoperirea frumuseţilor oferite de locurile noastre. Şi care duc apoi informaţia în toată ţara. Asta doar aşa, ca să se ştie că într-o zi ocolită până şi de codul galben, în doar câteva ore (cam opt) se poate să vizitezi şi să afli chiar prea multe despre un oraş dintre cele mari, să faci zeci de fotografii, să alergi printr-un muzeu, poţi să serveşti prânzul într-una dintre cele mai cunoscute pieţe şi să-l împarţi cu cei mai obraznici porumbei, să te plimbi cu un tramvai scos de la „naftalină”, să te relaxezi în cel mai loc lejer, şi-anume la Scârţ (loc unde sunt sigură că dacă eram la Timişoara la facultate, mi-aş fi petrecut studenţia), să te întinzi pe iarbă într-un parc despre care vrei să ştii prea multe şi să te nefiltrezi apoi pe undeva pe bulevardul Bega. Şi cum o revoluţie, fie ea şi la mici dimensiuni, trebuie susţinută, amintesc aici şi sponsorii: Blue Air, Porsche Timisoara, Hotel Timisoara, KFC, Trabucuri şi Start Up Days. Şi, pentru că orice revoluţionar trebuie să-şi încarce bateriile sau mai degrabă să se formateze, există Şag.
Aşa începe totul. Apoi nu rămâne decât să-ţi dai seama alături de ce oameni faini te poate aduce un astfel de eveniment. Oameni minunaţi, parcă rupţi din postarea asta. Oameni pe care îi amintesc, cu riscul de-a omite pe cineva, lucru care nu le alungă calitatea de a fi minunaţi, ci poate n-am reuşit să interacţionăm.
Încep cu cei cu care am împărţit drumurile bune înspre Timişoara:
- Florica de la tvdece care numa’ zice… poantă după poantă;
- Zicu, tot de acolo, care nu te surprinde numai prin faptul că nu e foarte înalt şi chel, cum şi-l imaginau mulţi, ci şi prin spiritul de moment şi glume;
- Andrei Crivăţ, bucătarul care de data asta n-a gătit nimic, pasionat de tot ce e sârbesc;
- Makavelis, albanez de-a dreptul, mult mai simţit decât ar crede unii, şi aşa de fun, cuvintele care-mi vin acum în cap n-au fost spuse de el, dar au referire… „Cum să combini granini cu pălincă?”.
Oameni din alte oraşe pe care i-am cunoscut acolo:
- Corina Georgescu – fata cu cerceii violet în formă de zaruri luaţi special din Timişoara şi cu visele „turistice” devenite realitate;
- Ana Bulgăr – o foarte nice lady şi surprinzător, interesată de ozeneuri;
- Alexandru Negrea – foarte zen, mare iubitor de rechini;
- Lili – o simpatică;
- Siropel – om amuzant, julit recent şi bun ascultător de bancuri.
Ultimii, dar deloc cei din urmă, timişorenii (pe lângă Nebu, Cristina şi Dani amintiţi mai sus):
- Cristi– om fain, albanez de acasă pe care nu l-am mai văzut de ceva timp; bărbierit special pentru eveniment;
- Boghi – om cuminte, cu minte şi simţit (şi nu zic asta că m-a făcut şi el simţită :))
- Tomata – pe care o apreciez şi mi-e atât de dragă că n-am îndrăznit să intru în vorbă cu ea, dar a intrat ea şi după ce-a aflat de ozeneu m-a surprins cu o îmbrăţişare;
- Richie – în aceeaşi categorie cu Tomata, varianta fără îmbrăţişare, dar cu cea mai faină şi uşor încâlcită discuţie despre filme şi Travka;
- Adi Dragoş – moroşan, ascultă muzică bună, pasionat de seriale şi interacţiunile interesante dintre oameni;
- Dan – pufuuuuleeeeţi;
- Sora – mi-a luat ceva până mi-am dat sora cui e; odată cu #timişoaranoastră a început să scrie pe blog;
- Dan Pătraşcu – cel care a recomandat ghidul, omul cu care am mai bine de o cunoştinţă comună, mică-i lumea;
- Raul – omul cu trabucul şi paparazzi în devenire;
- Deme – fata asta mi-a transmis o stare de bine, nu ştiu cum de am uitat de ea iniţial, iar acum nu ştiam dacă intră aici sau la albanezi, dar până la urmă, la Timişoara ne-am cunoscut.
Am apărut şi eu mai târziu puţin cu impresiile despre #timişoaranoastră, dar asta numai pentru că de Timişoara nu te mai poţi dezlipi. Nu m-am putut abţine şi mi-am lungit şederea în Mica Vienă cu o zi, cu câteva poveşti şi nefiltrate. Spuneam despre Sibiu că am ajuns să-l iubesc ca oraş abia după ce mi-am dorit să fiu un simplu turist acolo. Şi asta după trei ani de şcoală. La Timişoara n-am mai fost de trei ani, dar mi-era drag şi înainte să-i fiu cu adevărat turist. După ce am făcut-o şi pe asta, nu pot spune decât că încă regret că Timişoara n-a mai reprezentat o opţiune pentru mine în ceea ce priveşte şcolitul. Chiar dacă am aflat că aici lumea face şcoala din casă-n casă.
Mai multe fotografii am postat aici.
7 Comments