Sau ceva ce-mi poate face ziua mai bună!
Category: muzicale
*i-am ascultat iar live pe băieții de la Plus Noi, de data asta într-un cadru foarte organizat și-anume la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, cu prilejul celei de-a 6a (cred) ediții a festivalului de folk ziua de mâine.
*n-am fost surprinsă să văd sala surprinsă ci mai degrabă nerăbdătoare, pentru că știam că așa va fi.
*am plâns și-am râs – ăsta e efectul Plus Noi pentru mine.
*și m-am foarte bucurat să-i văd răsplătiți așa cum merită.
*și-ar fi trebuit să știe toată sala că versurile alea ce i-au umezit și aproape toate celelalte din melodii îi aparțin unuia din membri.
…si daca toate-s doar pareri, ori viziuni si optiuni,
iar dar timpul e-un mister barfit in mii de notiuni,
de curge totul ca un rau si totul este relativ,
cum spun cu fala filosofii doar ca sa para mai concisi,
daca nimic nu-i la-ntamplare si toate au un rost al lor,
mai am si eu doar o parere, impartasita tuturor:
pentru ca Cerul Preainalt cu mari sperante ne umplu,
parerea mea-i ca-ntre pareri o certitudine esti tu…
*petrecerea a continuat apoi în ceva tavernă – oamenii ăștia-s obișnuiți să cânte mult, nu 30 de minute și alea 15.
*iar mai jos postez o scurtă cronicuță a recitalului scrisă pentru blogul Plus Noi.
…sau ce face un om cu o chitară
Federico Aubele este artistul cu care vreau să vă fac cunoştinţă celor care nu aţi auzit încă de el. Tare mult mi-ar plăcea să-mi spună câteva persoane că-l „cunosc” deja, că îl ascultă cu drag, că le încântă urechile. Totuşi, gugălindu-l, am observat că nu e tocmai necunoscut la noi. Dar atât el, cât şi genul muzical pe care-l promovează, nu prea se află printre preferinţele muzicale de top, ca să zic aşa. Un pic dub, un pic raggae, ambientală şi hip-hoape, bolero mexican şi să nu uităm de tango-ul argentinian. Pentru că Federico Aubele e argentinian şi se simte. Prin muzică, prin versuri, prin starea de visare pe nişte străduţe din America latină pe care ţi-o produce. Muzica lui e un fel de salată de stiluri muzicale americane; mai mult central-sudice. O combinaţie ce te-ndeamnă să te întinzi, să închizi ochi şi să-ţi desenezi pe ploape cele mai relaxante momente, să călătoreşti, să dansezi, să te plimbi. Am încercat, dar nu pot să nu las să se vadă cât de mult îmi place mie ceea ce face chitaristul argentinian.
Ascultă! Şi de-ţi place, citeşte mai departe.
Piesa asta… trebuie să scriu despre ea. Mă enervează că mă obsedează şi n-o mai pot opri. Şi asta de când am auzit-o aici, loc de unde-mi extrag de multe ori preocupările chinuitoare, muzicale şi nu numai. Pe mine mă ţin obsesiile musicale destul de mult. Dar mă mai opresc. Revin după o lună şi-mi dau seama că unele melodii îmi plac la fel de mult. Dar mai fac câte o pauză. Cu asta nu pot. Fie că-s cu ea în căşti, fie acasă, rulează. M-oi regăsi în ea, nu ştiu, probabil. Dar sună tare bine. Şi nu numa’. Suede e prin definiţie o trupă de cântăcioşi ce produce muzici bune, dar bune.
A trebuit să se organizeze a 5-a ediţie ca să ajung şi eu la festivalul rock Artmania de la Sibiu, pe care l-am ratat de atâtea ori cu ochii în lacrimi (în special ediţia cu Anathema). Şi-am ajuns într-o prea călduroasă zi de sâmbătă, în care autocarul cu care călătoream s-a stricat chiar la intrare în oraş. În Sibiu, din fericire. Din cauza asta am cam ratat concertul trupei Tiarra care a avut loc în Piaţa Mică, trupă care mi-a stârnit curiozitatea şi oarecum interesul cu ceva timp în urmă. Dar nu-i nimic, doar pentru Serj şi mai mult decât atât, pentru întâlnirea cu nişte prietene care mi-au fost şi colege, am mers.
În afară de căldura de nesuportat, Sibiul m-a întâmpinat cu prea mulţi oameni. Din toate părţile, prin toate părţile. Zona centrală, cel puţin, mustea de fiinţe care nu erau de prin zonă. Lucrul ăsta îi dădea o culoare destul de drăguţă oraşului. În Piaţa Mică, pe lângă terasa special amenajată şi standurile cu bere, găseai zeci de tarabe cu sute de chestii handmade… cercei, brăţări, păpuşi, eşarfe, genţi, tricouri etc.
În Piaţa Mare, un mare gard negru îi separa pe oamenii cu brăţară colorată şi bere cumpărată pe două-trei jetoane, de cei care stăteau lejer pe margine cu bidoane de 2 litri de bere în faţă şi care, dacă-şi întindeau puţin vârfurile, vedeau şi-un pic din ce se întâmpla pe scenă. Că de auzit se auzea la fel peste tot. Cam prost, de altfel, ba chiar înclin să cred că se auzea mai bine de pe margine sau de undeva de pe Bălcescu decât de prin zona scenei.
Căutăm nume de formaţie; cuvinte cheie: folk, Padre, SEBI, Post Scriptum, distinct, clar, eco, munte, Trascău, adăugire, completare.
Asta era prin septembrie. Până la urmă şi-au ales şi nume: PLUS NOI, iar primul lor album se numeşte Cântece Crude.
Formaţia “Plus Noi” este înfiinţată în anul 2009, şi are în componenţă 4 membrii. Primii doi: Stelian “Padre” Petrescu, poet şi compozitor, Kincses “Talisman” Sebastian, voce şi chitară, din Aiud şi restul: Victor “Laureatul” Surugiu şi Adrian “Axânte” Puiuleţ, din Centrul Universului aka Zlatna. Să nu uităm nici de impresar: Truţă “Pisi” Răducu. Ne vedem pe MTV, sau în cel mai rău caz, pe Trilulilu şi Youtube, că ne băgam noi!