Category: evenimente

November 11, 2011 / / culturale

Azi i-am ascultat pe primii cinci participanți ai concursului organizat de Festivalul de Folk “Ziua de Mâine” de la Alba Iulia. Bine, cinci e greșit spus, că Icarus are doi membri. Concursul a avut loc la Teatrul de Păpuși Prichindel și a fost moderat de Vali Șerban, directorul festivalului.

November 10, 2011 / / culturale
November 1, 2011 / / despre oameni

Am ajuns pe la opt fără cinci minute în curtea Teatrului Prichindel, i-am salutat pe rând, pe unii nu-i mai văzusem de un car de luni, poate chiar de la ultimele concerte, iar astea nu-mi mai amintesc când au fost, probabil în cretacic. Băieții de la Plus Noi purtau tricouri noi, albastre și erau cinci. “Se rebrănduiesc”, am gândit. Mi-am amintit apoi că l-au invitat și pe Marius Popa, cel cu care au colaborat pentru mult așteptatul “Demidulce”. Padre m-a întâmpinat cu “uite cel mai călător blogger”.

Nu mai aveam răbdare. Trebuia să-i reascult pe cei de la Plus Noi așa cum sună cel mai bine, live, în fața multor prieteni și a curioșilor care vin să-i descopere și care știu că nu au cum să plece nemulțumiți.

După ce i-am văzut pe toți, asigurându-mă că da, sunt acolo și vor lansa albumul, chiar dacă primăvara a devenit toamnă, i-am auzit vocea Andei din încăperea alăturată. Anda Caș, prietenă a formației, membră Trascău Corp și cântăcioasă necunoscută (încă!), a fost chemată de băieți pentru a cânta alături de ei, poate una dintre cele mai faine melodii, Luna.

Dar până acolo, Anda, cea care-și înfioară în cel mai bun sens prietenii când cântă de la Janis Joplin, a fost convinsă de Iulian Timar, venit de la Mediaș, să cânte împreună cu el.

De Iulian sau Yoyo nu știam absolut nimic, am aflat apoi că a mai cântat prin Ceainăria La Port din Cluj, unde sper să mai cânte și, poate, unde vor aduce și Plus Noi Demidulcele. Revenind la cei doi, nu pot să zic decât că Iulian transmite o energie care n-are cum să nu te prindă, iar Anda, timidă la început, și-a revenit și-a reușit să-mi stârnească niște fiori prin contribuția ei la “Tron în Apuseni”, melodie fredonată de întreaga sală.

October 27, 2011 / / evenimente

 Cristian Lupșa și Lavinia Gliga, jumătate din echipa full time a trimestrialului Decât o Revistă, au stat de vorbă azi (până scriu se face ieri, ooops, s-a făcut deja), la Book Corner, cu cititorii clujeni. Au adus cu ei numărul 7 al revistei (vol. 1, că 2 apare în decembrie), o ediție ce are ca temă “puterea”, mai exact, puterea „cuvintelor și poveștilor”.

Și pentru că în cazul poveștilor ce se desprind din paginile DoR contează “ce vezi dincolo”, cei doi editori ne-au povestit unele lucruri care se află dincolo de revistă.

October 26, 2011 / / evenimente
October 19, 2011 / / evenimente
September 27, 2011 / / evenimente