1. Me and you and everyone we know (2005) Atipic…
Diana Câmpean Posts
revelion, refugiu, revenire
Daca as putea m-as cuibari intr-o coaja de nuca
si mi-as inveli trupul jilav cu nervurile unei frunze…
Si atunci nu mi-as mai dori decat
sa nu vina veveritele… (Refugiu – Alex Petrescu)
Finalul unui an ca 2011, căruia am încetat să-i mai atribui invective și începutul unui 2012 – care ne găsește curioși și parcă abia așteaptă să fie descoperit – aceste câteva zile m-au prins undeva deasupra norilor, deasupra orașelor pe care le-am numărat pe-nserate, e drept, destul de blurate, că ochii nu-mi văd “ca la carte”, sub stelele pe care tot atunci încercam să le dibuiesc, exact de pe prispa locului unde din când în când aș vrea să trăiesc.
Lumea se zguduie puternic, se rupe şi se năruie, apoi, preţ de o clipă, dispare. Totul se transformă într-o pulbere pură, care se risipeşte în toate direcţiile. Apoi lumea se reclădeşte. O nouă substanţă ne îmbracă. Totul se petrece cât ai clipi din ochi. Haruki Murakami
Am început azi ieri de vreo trei ori să scriu despre Social Media Summit-ul de la Cluj organizat de revista Biz. Am scris kilometri, că ieri la conferință am reușit să fiu aproape multifuncțională, așa cum trebuie să fii la un astfel de eveniment. Am fotografiat, am ascultat, am urmărit #smscluj pe twitter, am notat, am învățat.
După ce am scris acei kilometri despre care vorbeam, mi-am dat seama că nu mai are sens să relatez și eu despre ce-a vorbit fiecare, că au făcut-o unii chiar în ziua cu pricina. Cum ar fi Bogdan Beșliu. Apoi, răsfoind interneții, se pot găsi chiar și unele prezentări. Oricum, la cum mă știu, adic[ lungă la vorba scrisă, mă-ndoiesc că mă voi rezuma la câteva rânduri.
Tura asta de #smscluj a fost inedită faptul c-au fost invitați mai mulți bloggeri locali ca speakeri, care m-au surprins cu prezentările lor. M-am bucurat să aflu povestea blogului tvdece.ro, trecerea de la promovarea pe coșurile de gunoi la prezentarea “detergentului” în fața a vreo 180 de oameni interesați de mediul online.
- Noi suntem bloggeri și ne jucăm cu cuvintele! Dragoș Răzvan
azi am fotografiat numai copaci…
Ca să nu mă uit, cei din jur îmi dau din când în când teme de casă. Ca să nu uit, e nevoie, bineînțeles, să mi se reamintească. Pentru că da, uit, mă ocup și cu asta, mai ales cu asta. Uneori e destul de greu. Cândva luam lecitină, dar uitam s-o iau. Altădată uitam de mine prin librării sau alte locuri cu lucruri dragi ochiului. Într-o tomnatică vineri din noiembrie, am uitat de griji prinsă cu degetele polare de Canon, m-am îndreptat către cea mai apropiată bucată de natură. Pentru copaci, pentru frunze, pentru aspirații, pentru reîmprospătarea unei memorii tot mai stângace, pentru ochiul ce caută lumină, dar se lovește de crengi. Le încadrează cum își amintește, construiește cu ele ceva lăcaș, un cocon din lemn poate. Și dintre ele, cu priviri timide, încearcă să-și îndrepte iar obiectivul către oameni. Să nu-i uite.