Ea: “Urî-te-aş!”, El: “Urâtă eşti tu!” Teatru a la Timişoara,…
Diana Câmpean Posts
Deşi ar trebui să mă pre
gătesc cu spor pentru ultimul şi cel mai greu examen din sesiune, am început în miez de noapte să răsfoiesc cartea lui Dan Tăpălagă, Bulversarea Valorilor – Scrieri dintr-un timp buimac şi abia aştept să-mi fac timp să o citesc în întregime. Poate cât de curând în clipele lungi ce mă aşteaptă să le petrec pe tren. Nu e o lectură simplă de tren, desigur. Dar e o lectură de oricând şi oriunde. Pentru că vine ca o revelaţie, după ce am observat la o primă aruncare de ochi şi din cum îl descrie Tismăneanu: este un revelator al adevăratelor stări de lucruri.
Pe Dan Tăpălagă l-am cunoscut în noiembrie 2009, la sediul hotnews, unde eu încercam să mă înfig puţin pentru a afla una-alta pentru licenţă. A fost o experienţă interesantă şi mi-a plăcut să le urmăresc munca, mai ales celor de la departamentul de documentare – politic, unde e, evident şi jurnalistul amintit. I-am prins în campanie electorală, cum nu se putea mai bine şi am văzut atunci cum se face presă printre şi despre tensiunile politice. Un alt scop al aterizării mele la hotnews a fost acela de a afla unele lucruri de la D. Tăpălagă despre viziunea lui asupra relaţiei presă-politică (foarte intensă pe atunci şi nu doar) de la noi. Am să postez, aşadar, şi aici, mini-interviul ce l-am realizat atunci pentru cuvinteonline.ro.
Filantropica, filmul regizat de Nae Caranfil, poate fi, în viziunea multora, o creaţie care arată cu degetul degradarea societăţii. Prin metode care stârnesc de cele mai multe ori râsul, dar unul ce se vrea a fi amar, precum în cazul scrierilor lui Caragiale, regizorul ne arată lumea aşa cum o ştim, cum o blamăm, dar ne şi dezvăluie unele aspecte la care nu ne-am fi gândit.
Sensul pe care îl putem da titlului poate fi suficient de vag în comparaţie cu ceea ce ne spune la o primă vedere. Facerea de bine se întinde pe atât de multe planuri, de-a lungul filmului, încât o diferenţiere între binele absolut, inexistent de altfel şi binele scuzat de mijloace, devine tot mai vizibilă. Unele personaje se află întotdeauna într-o dilemă referitoare la acest aspect, în timp ce altele, mai hotărâte, şi-au ales deja cu seninătate, iar altele cu resemnare, calea.
În centrul poveştii, Caranfil pune un profesor de liceu, Ovidiu Gorea, profesor de literatură, scriitor debutant, aflat în mai multe crize: cea a vârstei, criza financiară, sentimentală şi a scriitorului ratat. Pentru a ieşi din acest impas multiplu, i se ivesc felurite ocazii, înşelătoare prin aparenţă. Progresul lui în aceste situaţii ne poate duce cu gândul la ipostaza de prinţ şi cerşetor. Personajele de care se loveşte de-a lungul întregii poveşti reuşesc să îi schimbe total viaţa, oricât ar încerca să se abţină şi să fie stăpân pe poziţii. Încă o dată, avem de-a face cu o situaţie în care materialul, dorinţa de frumos, de atenţie şi succes primează în faţa unei vieţi calme, liniştite, sub umbrela binelui.
Paşii iniţiatici, pe care personajul îi urmează în acest drum, variază. Totul începe cu frustrările tot mai abundente: şcoala îl dezamăgeşte, studenţii lipiţi de telefoanele mobile nu mai sunt ce erau cândva, este uimit şi speriat totodată de curajul unora dintre studenţi. Pe de altă parte, visând la vremea când era el elev (pionier, mai bine zis), devine bântuit de teorii freudiene, exemplu dat de profesoara sa din liceu, destul de apropiată de acesta, pe care o vede mai apoi în tânăra perfectă pe care îşi doreşte să o cucerească cu orice preţ. Astfel, după ce depăşeşte frustrarea, intervine elementul dorinţă, una ce îi este sfâşiată încă din faşă din cauza neîmplinirilor, de această dată, financiare. Soluţia naivă întrevăzută de personaj, de a-şi vinde 100 de volume, îl pasează printr-o întâmplare curioasă, la asociaţia Filantropica.
